Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Schema HoReCa: Beneficiarii trebuie să deschidă contul distinct până la 31 decembrie pentru a intra în posesia granturilor

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a reamintit beneficiarilor astăzi, 27 decembrie 2021, faptul că, pentru a putea intra în posesia granturilor, aceștia au obligația de a deschide cont distinct, destinat programului, la banca pentru care au optat în formularul de înscriere.

De asemenea, sumele neachitate beneficiarilor înainte de data de 31 decembrie 2021 se vor întoarce la bugetul de stat, neputând fi acordate ulterior. 

Pentru informarea beneficiarilor care încă nu au deschis conturile dedicate măsurii de sprijin atât băncile partenere, cât și Agențiile Teritoriale pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE) au inițiat apeluri telefonice, în vederea fluidizării procesului de plata și încadrarea în termenul de 31 decembrie 2021, se arată în comunicat.

Ministerul a început transmiterea acordurilor de plată din 14 decembrie 2021, iar pentru creditele bugetare disponibile în acest moment, în valoare de 1 miliard lei, s-a aplicat prorata în procent de 46,87% din sumele contractate.

În ceea ce privește plățile efective, derularea acestora a început săptămâna trecută, 20 decembrie.

Antonia Anton,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MAT

Vizualizări: 1499