Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Cea mai nouă versiune a POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027 a fost transmisă Comisiei Europene

Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a anunțat ieri, 22 decembrie 2021, faptul că în data de 10.12.2021, o nouă versiune a Programului Operațional Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 a fost transmisă către Comisia Europeană.

Potrivit comunicatului oficial, în această variantă a Programului au fost integrate propunerile primite de la partenerii locali, regionali și naționali. Totodată, au fost reflectate toate aspectele semnalate ca urmare a dialogului derulat cu Comisia Europeană, cât și cerințele existente în legislația comunitară aplicabilă Programului (Regulamentele UE nr. 1060/2021 și 1058/2021).

Versiunea actuală a POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027 va face obiectul ultimei etape a negocierilor informale cu Comisia Europeană. În paralel, s-a derulat o campanie de consultare publică atât la nivel regional, prin intermediul ADR Sud-Vest Oltenia, cât și ca parte a procesului de consultare la nivel național, coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Versiunea din 10 decembrie a POR Sud-Vest Oltenia 2021-2027 precum și documente ce conțin centralizarea comentariilor si observațiilor primite, pot fi consultate aici.

Informații suplimentare despre acest subiect pot fi solicitate la următoarele adrese: programare@adroltenia.ro și magda.lungu@adroltenia.ro.

Sursa: ADR Sud-Oltenia

Vizualizări: 382