Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fondul pentru Relații Bilaterale alocat Programului Dezvoltare locală a fost suplimentat cu peste 950.000 euro!

În luna noiembrie, Comitetul Comun pentru Fondul Bilateral a aprobat suplimentarea Fondului pentru Relații Bilaterale alocat Programului Dezvoltare locală cu peste 950.000 de euro, pentru derularea de noi activităţi bilaterale, menite să faciliteze schimbul de experiență și transferul de bune practici între entități din România și statele donatoare, Liechtenstein, Islanda și Norvegia. Aceste fonduri se adaugă celor 350.000 de euro alocați iniţial Fondului pentru Relații Bilaterale în cadrul Programului Dezvoltare locală prin intermediul Memorandumurilor de Înțelegere semnate la data de 13 octombrie 2016 între Guvernul României și Statele donatoare.

45% din fondurile suplimentare sunt destinate organizării de sesiuni de formare pentru specialiştii implicaţi în implementarea proiectelor finanţate prin Program. Sunt prevăzute programe de formare în domeniile educației incluzive, abilitării grupurilor minoritare, drepturilor omului și antidiscriminării. De asemenea, cadrele didactice din școlile cu rate ridicate ale abandonului școlar, implicate în proiectele finanțate în cadrul Programului vor fi instruite cu privire la instrumentele de educație Consiliul Europei (CoE) și cadrul de competențe pentru cultura democratică (CDC). 

21% din fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru organizarea a trei conferințe internaționale privind bunele practici în bună guvernare, în protejarea drepturilor omului și pentru diseminarea experiențelor și rezultatelor inițiativelor bilaterale și ale proiectelor cu parteneriate cu entități din statele donatoare finanțate în cadrul Granturilor SEE și Norvegiene în ariile de acțiune ale Programului Dezvoltare locală. Alte trei întâlniri/ateliere între reprezentanți ai autorităților locale din Norvegia și din România sunt planificate a fi organizate în scopul identificării de soluții comune de sprijinire a integrării romilor în România și/sau Norvegia.

11% din fondurile suplimentare sunt alocate pentru organizarea a patru vizite de studiu pentru reprezentanți ai Promotorilor și parteneri de proiect, două vizite la CoE și două în statele donatoare.

De asemenea, o parte a fondurilor suplimentare vor putea fi utilizate de OP pentru formarea personalului propriu şi pentru activităţi de schimb de experienţa şi transfer de bune practici în care vor fi implicate entităţi relevante din statele donatoare și statele beneficiare.

Sursa: Fondul Român de Dezvoltare Socială

Vizualizări: 126