Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

„Empowering European Innovators” - Consiliului European de Inovare și viitoarele programe de finanțare

Pe data de 2 aprilie a avut loc la Bruxelles evenimentul „Empowering European Innovators” ce a pus în scenă evoluția Consiliului European de Inovare și viitoarele programe de finanțare ce doresc să încurajeze și să impulsioneze cercetările și dezvoltarea afacerilor inovatoare.

Consiliul European de Inovare (CEI) a fost creat în anul 2018 pentru a finanța și a spori oportunitățile cercetătorilor, start-up-urilor și companiilor ce au idei și inovații care sunt diferite față de cele existente pe piață, au potențial de creștere la nivel internațional, dar sunt riscante.

Rezultatele primei faze

Consiliul European de Inovare a reușit ca până la sfârșitul anului 2018 să înregistreze 6.000 de aplicații primite de la start-up-uri sau IMM-uri și a acordat un număr de 250 de finanțări (cu un buget total de 450 milioane de euro). Aproximativ 780 milioane de euro au fost alocate pentru toate activitățile CEI, care s-au concretizat printr-un proces rapid, în acest sens granturile fiind alocate pe o perioadă chiar mai mică de 4 luni.

Noutăţi pentru cea de-a doua fază

Cea de-a doua fază a programului, programată pentru perioada 2019-2020, beneficiază de un buget mai mare cu până la 2,2 miliarde de euro, de un nou Consiliu Consultativ al Consiuliului European de Inovare care să ghideze inţiatorii inovatori în procesul de proiectare şi implementare, dar şi de primii manageri de program ai CEI recrutaţi pentru a se implica activ în dezvoltarea proiectelor „pathfinder” (deschizătoare de drumuri). Tot în cadrul CEI, pentru cea de-a doua fază, au fost introduse: un Accelerator Pilot, cu opţiunea de a aplica pentru finanţare mixtă (combinând granturile şi finanţarea proprie) şi introducerea unui Pathfinder Pilot, care are 6 direcţii tehnologice vizate (Inteligenţa artificială, dispozitive medicale noi, generarea energiei cu emisii zero etc).

Oportunităţile pentru IMM-uri 

Se va aloca un buget total de aproximativ 3 miliarde de euro pentru programele Pathfinder Pilot şi Acceleratorul Pilot. Pathfinder Pilot va finanţa un număr de 400 de proiecte, în această etapă, alocându-se un buget total de 845 milioane euro pentru aceste idei, care după ce vor ajunge la faza de maturitate, pot aplica apoi pentru Acceleratorul Pilot. Pentru cel din urmă program menţionat, pot aplica afacerile care sunt viabile comercial, cu un potenţial de creştere la scară larga, inovatoare, dar cu un grad crescut de risc. Pentru aceste idei s-au alocat 2.100 milioane euro. Atât pentru Pathfinder Pilot, cât şi pentru Acceleratorul Pilot, IMM-urile vor beneficia de servicii de mentorat, coaching şi accelerare a afacerii.

Detalii logistice privind Acceleratorul Pilot

În ceea ce priveşte aplicarea, afacerile pot aplica doar pentru grant, dacă sunt într-un stadiu incipient al inovării pentru dezvoltare, sau pentru finanţare mixta, adică extinderea afacerii care a dezvoltat deja ideea inovatoare. Evaluarea se face de experinţi în tehnologie, afaceri şi finanţe, urmând 2 paşi (etapa de evaluare a aplicaţiei la distanţă şi etapa de interviu), existând 3 decizii posibile: acceptare, respingere sau tranformarea aplicaţiei în finanţare mixtă. Criteriile de evaluare sunt: impact - 33%, excelenţă - 33% şi calitatea şi eficienţa implementării - 33%.

Pentru cei interesaţi şi dornici să afle mai multe despre viitoarele programe de finanțare pentru inovare, pe 19, 20 şi 21 iunie 2019, se va organiza la Bucureşti evenimentul „Inovative Enterprise Week Bucharest 2019”, mai multe detalii fiind disponibile aici.

Corina Chircea,

www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 740