Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

AM POCU a publicat în consultare ghidul solicitantului „Pentru o inimă sănătoasă - Program de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular”

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a anunţat lansarea spre consultare publică a Ghidului Solicitantului Condiții Specifice „Pentru o inimă sănătoasă - Program de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular” (AP4/PI 9.iv/OS 4.9).

Descarcă Ghidul

Obiectivul acestui apel de proiecte este, pe de o parte, îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor implicați în derularea programului de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular, iar pe de altă parte, finanțarea derulării programului național de screening pentru identificarea pacienților cu factori de risc cardiovascular (minimum 200.000 persoane care vor beneficia de programul național de screening).

Observaţiile şi sugestiile pot fi trimise până la data de 5 iunie 2018 pe adresa: consultare.pocu@fonduri-ue.ro.

Sursa: MFE

Vizualizări: 608