Ești membru? Cont nou / Autentificare

Fisa Proiect C6.I5. Asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial

Beneficiari eligibili

  • Microîntreprindere
  • Întreprindere Mare
  • IMM

Informații despre apel

Pilonul I. Tranziție verde

Componenta C6. Energie

Investiția I5Asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial

Sub-Masura - Sprijinirea investiţiilor în modernizare, monitorizarea și eficientizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea asigurării eficienței energetice în sectorul industrial

Intervenția vizează promovarea investiţiilor în sectorul energetic, domeniul eficienţă energetică, în vederea asigurării contribuţiei la obiectivele stabilite prin Pactul Ecologic European, la țintele stabilite în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) privind reducerea consumului de energie, precum și cele stabilite în cadrul PNRR, prin creșterea eficienței energetice în industrie.    

Principalul obiectiv urmărit este creșterea eficienței energetice, care va avea ca impact reducerea consumului de energie și a emisiilor GES și reducerea intensității energetice, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul PNRR.

Prin realizarea proiectelor finanțabile în cadrul schemei de ajutor aferente se urmăreşte finalizarea a cel puțin 50 de proiecte de eficiență energetică în industrie, prin care să se realizeze economii considerabile de energie și reducerea emisiilor directe și indirecte de gaze cu efect de seră cu cel puțin 30%, în comparație cu emisiile ex ante, la nivelul conturului energetic al fiecărui proiect evaluat prin audit energetic.

Prezentul apel este coordonat de Ministerul Energiei, Strada Academiei nr. 39 – 41, sector 1, București, cod poștal 010013.

Condiții de eligibilitate

Solicitantii eligibili sunt Operatori economici - microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, dar și întreprinderi mari, entități cu personalitate juridică înregistrate în România și care activează în conformitate cu legislaţia națională în domeniu, pe teritoriul României, respectând condiția înregistrării la ONRC.

 Perioada de implementare a măsurii de investiții I5 nu va depăși data de 31 decembrie 2025, fiind operaționalizată prin apeluri succesive de proiecte în limita bugetului alocat acestei măsuri.

Ajutorul nu se acordă unei întreprinderi care se află în dificultate în conformitate prevederile art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Solicitantul demonstrează capacitatea financiară pentru implementarea proiectului printr-o cifră de afaceri înregistrată în ultimii doi ani fiscali sau ultimul an fiscal după caz:

-  în valoare minim egală cu valoarea grantului solicitat, pentru întreprinderile mijlocii și mari;

- în proporție de 50% din valoare grantului solicitat, pentru aplicanții din categoria microîntreprinderilor și întrepinderilor mici.

Dacă solicitantul nu îndeplineşte criteriul privind cifra de afaceri, trebuie să dovedească accesul la o linie de credit valabilă pe durata de implementare a proiectului care să dovedească capacitate financiară conform paragrafului a), printr-o scrisoare de confort angajantă emisă de o instituţie bancară.

Toate categoriile de beneficiari vor completa modulul privind scenariul contrafactual din cererea de finanțare.

În vederea justificării costurilor eligibile, solicitantul va analiza, în auditului energetic inițial, încadrarea echipamentelor solicitate pentru a fi finanțate din prezenta măsură, în această categorie. Echipamentele care nu demonstrează prin audit energetic condiția de economisire de energie în raport cu cea consumată în anul anterior finanțării, la nivelul întreprinderii, nu sunt eligibile.

Ajutoarele de stat acordate pentru proiecte în prezenta schema vor fi acordate doar în cazul în care acestea au efect stimulativ şi respectă principiul demarării lucrărilor.

Nu sunt eligibile întreprinderile care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.

Solicitantul nu este eligibil dacă se încadrează într-una din situaţiile urmatoare: este în incapacitate de plată/în stare de insolvenţă, este în stare de faliment, lichidare sau activităţile sale comerciale sunt suspendate, să înregistreze obligații legale restante administrate de organul fiscal central.

Reprezentantul legal al proiectului trebuie să nu se afle într-una din situațiile: să fie subiectul unui conflict de interese, să fi suferit condamnări definitive, a fost subiectul unei judecăţi de tip res judicata pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale.

Reprezentantul legal al solicitantului, inclusiv membrii Unității de Implementare a Proiectului (UIP) sau echipa de proiect, nu se află în situaţie de conflict de interese, astfel cum este definit de legislaţia naţională.

Solicitantul demonstrează capacitate de management de proiect și capacitate tehnică pentru susținerea activităților proiectului, prin informații privind UIP/echipa de proiect.

Obligația constituirii UIP (Unitatea de Implementare a Proiectelor) se aplică întreprinderilor mijlocii și societăților comerciale constituite în baza Legii nr. 31/1990 (întreprinderi mari).

Obligația constituirii echipei de proiect se aplica categoriei microîntreprinderilor și întrepinderilor mici.

Solicitantul se angajează să aplice măsurile de îmbunătățire a eficienţei energetice, instalarea echipamentelor pentru care a obținut finanțare și realizarea indicatorilor, conform auditului energetic initial.

Proiectul respectă reglementările naţionale şi comunitare privind eligibilitatea cheltuielilor, promovarea egalităţii de şanse şi accesul pe piața forței de muncă, condiții de muncă echitabile, protecție și incluziune socială, conform prevederilor Pilonului european al drepturilor sociale, precum și cele privind dezvoltarea durabilă, achiziţiile publice, informare şi publicitate, ajutorul de stat precum şi orice alte prevederi legale aplicabile fondurilor europene.

Echipamentele/soluțiile pentru care se solicită finanțare respectă standardele internaționale în vigoare, sunt echipamente noi/de generație nouă și respectă prețul rezonabil (mediu) al pieței pentru categoria respectivă de echipament, la momentul solicitării finanțării (se probează prin prețul de catalog și minim trei oferte, la depunerea cererii de finanțare și a fișelor tehnice de catalog pentru fiecare echipament).

Contractele de finanţare reprezintă contracte de adeziune, cu clauze prestabilite ce nu pot face obiectul negocierilor dintre părţi.

Solicitantul face dovada capacității de finanțare a proiectului pentru cheltuielile neeligibile.

Solicitantul trebuie să demonstreze documentele doveditoare ale calității de proprietar/administrator, concesionar sau locatar/comodatar/superficiar cu drept de superficie pentru imobilul în care se implementează proiectul, valabile pe toată durata de implementare și monitorizare a proiectului. În cazul în care beneficiarul nu este proprietarul imobilului va trebui să aibă  acordul proprietarului cu privire la implementarea proiectului;

Activități eligibile

În cadrul acestei măsuri, vor putea fi finanțate proiecte care au ca obiectiv implementarea echipamentelor prevăzute la punctul (1) și a cel puțin a uneia dintre acțiunile menționate la punctul (2), astfel încât să se obțină o reducere de cel puțin 30% a emisiilor indirecte și directe de GES în comparație cu emisiile ex-ante, la nivelul conturului energetic al proiectului evaluat prin audit energetic, dar și realizarea indicatorilor obligatorii în prezenta măsură, care să fie monitorizați prin intermediul unei platforme informatice pentru centralizarea și analiza consumului național de energie, la finalul perioadei de monitorizare a indicatorilor de rezultat.

 ( 1 ) Implementarea unui număr de sisteme dedicate modernizării, monitorizării echipamentelor și eficientizării consumului de energie la nivelul operatorilor economici, ce vor include, în mod obligatoriu, instalarea unui sistem de management al energiei EMS care va asigura, la nivelul operatorului economic, cel puțin o contorizare generală a consumului de energie, va realiza statistici asupra consumului, va înregistra și analiza datelor centralizate, va livra un raport periodic asupra acestor date și va eficientiza consumul de energie în timp real.

Următoarele caracteristici minime sunt obligatorii:

  • Sistemul de management și monitorizare energetică va fi compatibil cu cerințele sistemului standard de managementul energiei ISO 50001;
  • Va permite vizualizarea în timp real a consumurilor energetice, a costurilor asociate, precum și a nivelului de emisii de gaze cu efect de seră;
  • Sistemele de monitorizare vor fi formate din următoarele componente (hardware şi software): senzori pentru instrumente de măsură şi/sau instrumente de măsură şi dispozitive de control pentru date de proces industrial; RTU (Remote Terminal Units) – Unitate de prelevare date din proces industrial sau din câmp, sistem de comunicare date, staţie; Sistem de comunicare date; Staţie master (staţia la care ajung toate comunicaţiile şi care este legată de toate echipamentele şi subsistemele); Sistem computerizat software, local sau cu funcționare în cloud, de prelucrare a datelor, recomandare a unor soluţii sau acţiuni şi/sau optimizarea acestor acţiuni;
  • Pentru măsurarea și verificarea economiilor de energie cu ajutorul sistemului de monitorizare, se va avea în vedere ca acesta să aibă integrate metode și instrumente adecvate, conform celor descrise în Protocolul Internaţional de Performanță în Măsurare şi Verificare (IPMVP);
  • Proiectul poate avea în vedere toate fluxurile de energie existente în cadrul întreprinderii solicitante, pentru care se va implementa sistemul de monitorizare (energie electrică, energie termică, energie mecanică, altele).

Operatorii economici care au deja implementat un sistem EMS sunt exceptați de la obligația instalării unuia nou în cadrul prezentei măsuri, cu condiția de a demonstra funcționalitatea acestuia la nivelul întreprinderii

(2) Fiecare cerere de finanțare va cuprinde în mod obligatoriu cel puțin una din următoarele acțiuni:

  • înlocuirea echipamentelor la nivelul operatorilor economici, retehnologizarea și modernizarea sistemelor de producție, având ca rezultat creșterea eficienței energetice;
  • implementarea unor măsuri de recuperare a pierderilor de energie termică din procesele tehnologice;
  • sisteme de telegestiune;
  • sisteme privind identificarea vârfurilor de consum și eliberarea graduală a energiei și planificarea acesteia;
  • achiziția de platforme digitale de centralizare a datelor de consum și monitorizarea indicatorilor pe întreg ansamblul activității, la nivelul operatorilor, digitalizare și transfer date la distanță, diferite de EMS;
  • generarea de energie electrică și/sau termică, pentru autoconsum, în industrie, care respectă condițiile prevăzute în Anexa III la Orientările tehnice privind aplicarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” ;
  • alte pachete de măsuri de îmbunatățire a eficienței energetice prin investiții în echipamente eficiente energetic, la nivelul operatorului economic cu impact major în reducerea consumului de energie, a emisiilor GES și a intensității energetice, încadrate în segmentul eficienței energetice în industrie, cu respectarea principiului de „a nu aduce prejudicii semnificative” – DNSH (2021/C58/01), excluzând activitățile legate de combustibili fosili.

Sistemele de producere a energiei din surse regenerabile nu sunt eligibile pentru finanțare prin prezenta măsură.

Cheltuieli eligibile/neeligibile

Costurilor eligibile finanţabile sunt:

1. Instalaţii/echipamente specifice pentru întreprinderi din industrie, în scopul obţinerii de economii de energie primară, pe baza auditului și bilanţului energetic (de exemplu: motoare, transformatoare, compresoare de aer, pompe, instalaţii/echipamente/sisteme de ventilaţie, sisteme de încălzire/răcire, boilere, arzătoare, schimbătoare de cǎldură, pompe de căldură (tbd), convertoare de frecvenţă, baterii de condensatoare, sisteme integrate de management al consumului de energie şi altele);

2. Construcţii aferente procesului industrial care face obiectul proiectului de eficienţă energetică (dar numai în scopul funcționării corecte a echipamentelor/instalațiilor).

-              Cheltuielile cu proiectarea tehnică de detaliu, conform HG nr. 907/2016;

-              Cheltuieli pentru investiţia de bază: construcţii şi instalaţii aferente proiectului, achiziție utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale, Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale;

-              Costurile cu asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor;

-              Costurile cu dirigenţie de şantier;

Cheltuielile privind informarea, publicitatea și auditul financiar sunt obligatorii.

Cheltuielile aferente activităților de informare și publicitate se vor realiza în conformitate cu prevederile Manualului de Identitate Vizuală al PNRR, elaborat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

 

Cheltuieli neeligibile

Costurile care nu sunt direct legate de obținerea unui nivel mai ridicat de eficiență energetică nu sunt eligibile.

Cheltuielile pentru TVA nu sunt eligibile.

Orice alte cheltuieli, față de cele enumerate mai sus, sunt neeligibile.

Solicitantul demonstrează capacitatea financiară pentru implementarea proiectului printr-o cifră de afaceri înregistrată în ultimii doi ani fiscali sau în ultimul an fiscal, după caz, în corespondență cu anul constituirii:
- în valoare minim egală cu valoarea grantului solicitat, pentru întreprinderile mijlocii și mari;
- în proporție de 50% din valoarea grantului solicitat, pentru aplicanții din categoria microîntreprinderilor și întrepinderilor mici.

Dacă solicitantul nu îndeplinește criteriul privind cifra de afaceri, trebuie să dovedească accesul la o linie de credit valabilă pe durata de implementare a proiectului, care să dovedească capacitatea financiară,  printr-o scrisoare de confort angajantă emisă de o instituție bancară.

De asemenea, își va asuma acoperirea sumelor aferente cheltuielilor neeligibile aferente proiectului.

Alocarea financiară totală

Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 80.600.000 euro, compus din bugetul aprobat pentru măsura de investiții 5 în valoare de 62.000.000 euro și suma suplimentară aferentă supra-contractării, în procent de 30%, conform Ordonanței de urgență nr. 124/ 2021

În cazul în care bugetul schemei de ajutor de stat nu se consumă integral după primul apel sau nu se ating țintele angajate, Ministerul Energiei va organiza un nou apel pentru suma rămasă neutilizată.

Valoarea maximă a ajutorului de stat  este de 1.200.000 Euro pentru fiecare proiect, echivalent în lei la cursul de schimb valutar de 4,9189 lei/euro (curs inforeuro din noiembrie 2022),  reprezentând maxim 65% din costurile eligibile.

Intensitatea ajutorului este de 30% din costurile eligibile. 
Intensitatea ajutorului poate fi majorată cu 20% în cazul  întreprinderilor mici și cu 10% în cazul  întreprinderilor mijlocii 
Pentru investițiile situate în zone asistate care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 107 alin. (3) lit. (a) din TFUE, intensitatea ajutorului va fi majorată cu 15% si cu 5% , pentru investițiile situate în zone asistate care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 107 alin. (3) lit. (c) din TFUE. 
Cumulat, intensitatea ajutorului de stat nu va depăși 65% din costurile eligibile.

Finanțarea este eligibilă la nivelul unuia sau mai multor puncte de lucru ale unei întreprinderi.

 

Evaluare și selecție

Procesul de evaluare și selecție a proiectelor se va desfășura astfel:

-              verificarea administrativă și a eligibilității (se utilizează un sistem de evaluare de tip DA/NU)

-              evaluarea tehnico-economică (conform Grilei de evaluare tehnico-economică)

Cererile de finanțare depuse se vor prioritiza în funcție de punctajul obținut conform Grilei de evaluare tehnico-economică, în limita bugetului alocat prezentei măsuri.

Depunerea proiectelor

Apelul lansat prin prezentul ghid este apel competitiv.

Sesiunea din decembrie 2022

Dată și oră începere depunere de proiecte: 14.12.2022, ora 8.30.
Data și oră închidere depunere de proiecte: 31.03.2023, ora 17.00 (termenul inițial era 15.02.2023, dar a fost prelungit)

În situația în care, la finalul acestui apel competitiv rămân fonduri neutilizate, Ministerul Energiei va deschide o nouă sesiune de înscriere.

Cerere de finanţare se va transmite prin sistemul informatic, împreună cu toate anexele solicitate și semnate de către reprezentantul legal al întreprinderii.

Ghidul finanțării

Descarcă Ghidul Solicitantului

Căutați finanțare europeană

Finanțare inactivă
Perioadă de depunere proiect:

14 decembrie 2022 - 31 martie 2023

Sursa de finanțare
Programul Operațional:

Planul Național de Redresare și Reziliență

Axa prioritară:

Componenta 6 - Energie

Vrei finanțare? Te ajutăm să iei legătura cu experții! Trimite-le un e-mail!

Cere ofertă de consultanță
Știri recente
Azi, 27 aprilie 2024
Ieri, 26 aprilie 2024