Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fondul pentru Modernizare: Se pot depune proiecte pe apelurile privind producerea de energie din surse regenerabile!

Ministerul Energiei a lansat, ieri, 25 aprilie 2024, apelul de proiecte din cadrul Fondul pentru Modernizare în cadrul Programului-cheie nr. 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei- Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum.

Reamintim că, apelul de proiecte este competitiv cu procedură de ofertare concurenţială, bazat pe 2 criterii de selecție. Proiectele trebuie depuse în platforma electronică dedicată FM, MySMIS2021 până pe 23 iulie 2024, ora 17:00.

Bugetul total estimat este de 415.000.000 euro.

Activități finanțabile în cadrul acestui apel de proiecte vizează:

  • Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse eoliene;
  • Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare (sub 5 MW inclusiv);
  • Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare (peste 5 MW);
  • Realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse hidro.

Descarcă documentele

Al doilea apel lansat ieri vizează sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru proiecte privind societăți și regii autonome.

Reamintim că, apelul de proiecte este un apel competitiv bazat pe procedură de ofertare concurenţială, având la bază 2 criterii de selecție. Proiectele trebuie depuse în platforma electronică dedicată FM, MySMIS2021 până pe 23 iulie 2024, ora 17:00.

Bugetul total estimat este de 400.000.000 euro.

Activități finanțabile în cadrul acestui apel de proiecte vizează:

  • Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse eoliene;
  • Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare;
  • Realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse hidro.

Descarcă documentele

Sursa: Ministerul Energiei

Vizualizări: 724