Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

11 proiecte aprobate de CE în cadrul apelului CEF - TRANSPORT 2022 aferent instrumentului de finanțare Mecanismul pentru Interconectarea Europei

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat că, în data de 21 iunie 2023, Comisia Europeană (CE) prin Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA), a adoptat decizia de finanțare aferentă „Mecanismului pentru Interconectarea Europei” (CEF) 2021-2027, pentru proiectele depuse în cadrul apelului deschis între 13 septembrie 2022 și 18 ianuarie 2023.

Cele 11 aplicații aprobate de către Comisia Europeană, dintre cele 15 depuse de de parteneri români în cadrul acestui apel, beneficiază de o finanțarea din partea CE-CINEA în valoarea totală de aproximativ 602 mil. euro.

Proiectele aprobate sunt următoarele:

  • Modernization of the Railway Line Bucharest North - Jilava - Giurgiu North - Giurgiu North Border – Stage II;
  • Modernization of the railway infrastructure in Constanta Port - Stage II;
  • Central European cross-border cooperation for ITS - (X4ITS);
  • River Information Services Corridor Management Execution 2 - RIS COMEX 2;
  • FAIRway Danube II – next step towards Good Navigation Status on the Danube (cohesion envelope);
  • Siret Cross Border Infrastructure RO-UKR;
  • Ungheni Cross Border Infrastructure RO-MD;
  • Albita - Leuseni Cross Border Infrastructure RO-MD;
  • Giurgiulești Cross Border RO-MD;
  • EU-Ukraine Solidarity Lanes – improving the rail border crossing at Vicsani (RO) – Vadul Siret (UA);
  • CP1 Deployment – Synchronised Modernisation of ATM - (CLEAN ATM).

MTI a menționat că cinci dintre proiectele aprobate la finanțare sunt aferente prioritatii Solidarity Lanes și vizează punctele de trecere a frontierei cu Ucraina și Republica Moldova. Aceste acțiuni au în vedere atât facilitarea accesului pentru traficul rutier și feroviar în cadrul punctelor de trecere a frontierei, cât și achiziția de noi echipamente pentru autoritățile vamale.

Potrivit comunicatului oficial, implementarea tuturor acestor proiecte va conduce la atingerea țintelor de definitivare a coridoarelor de transport trans-europene, așa cum sunt ele prezentate în cadrul Regulamentului 1315/2013, dar în același timp vor avea și o contribuție socio-economică majoră pentru populația deservită.

Termenul estimat de semnare a contractelor de finanțare este trimestrul IV 2023.

Sursa: MTI

Vizualizări: 101