Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ordinul pentru modificarea schemei aferentă acțiunii 4.1.1 – Investiții în activități productive, publicat în Monitorul Oficial

În cursul zilei de vineri, 11 martie 2022, a fost publicat ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene pentru modificarea Schemei de ajutor de stat — Sprijin pentru IMM-uri în vederea depășirii crizei economice generate de pandemia de COVID-19 — investiții productive, aprobată prin Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene, interimar, nr. 1.290/2021.

Ordinul prevede modificarea menționată și în ghidul consolidat, publicat la 18 februarie 2022, referitoare la valoarea minimă și maximă a finanțării, respectiv: Valoarea minimă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro, iar valoarea maximă a ajutorului este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro, dar nu mai mult de 5 ori cifra de afaceri pe anul 2019, cu respectarea prevederilor de la punctul 7.1 din prezenta schemă.

Totodată, este menționată modalitatea prin care vor fi evaluate proiectele cu punctaj egal, respectiv: Pentru proiectele cu punctaj egal, criteriile de departajare se vor aplica în următoarea ordine: 1. scăderea cifrei de afaceri la 31.12.2020 față de 31.12.2019; 2. data și ora depunerii proiectului.

În ceea ce privește tipurile de cheltuieli eligibile, în ordinul publicat în Monitorul Oficial sunt menționate următoarele:

  • cheltuieli de sistematizare și amenajare teritorială a terenului;
  • cheltuieli cu racordarea utilităților necesare obiectivului;
  • cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică;
  • cheltuieli pentru achiziția de instalații, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj, inclusiv IT&C, tehnologii software;
  • active necorporale;
  • mijloace de transport electrice sau hibride1 (autoturisme, autobuze, microbuze, elevatoare, încărcătoare, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială);
  • cheltuieli de consultanță pentru pregătirea și implementarea proiectului în limita a 10% din valoarea eligibilă a proiectului;
  • cheltuieli cu activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului.

Ordinul poate fi consultat aici (Monitorul Oficial 11.03.2022/Partea I/245/pag. 8-9).

Varianta consolidată a ghidului aferent Acțiunii 4.1.1 din cadrul POC a fost publicată la 18 februarie 2022, în urma consultărilor publice cu actorii interesați.

Reamintim faptul că ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat în cadrul unei conferințe de presă faptul că „în 21 martie 2022 se va deschide apelul de proiecte aferent acțiunii 4.1.1. „Investiții în activități productive”, care va rămâne deschis până vineri, 25 martie 2022”.

Totodată, se discută posibilitatea prelungirii schemei de ajutor de stat pentru MIPE să poată finaliza evaluarea proiectelor.   

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 881