Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027 a elaborat, în colaborare cu reprezentanții statelor participante și cu sprijinul experților din cadrul proiectului de asistență tehnică - TESIM, prima versiune a Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027.
Obiectivele de politică și specifice care vor fi finanțate au fost aprobate de Comitetul Comun de Programare pentru Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027 format din reprezentanții celor nouă state participante în Program (Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina), respectiv:
Conform comunicatului, documentul va fi completat și definitivat în perioada următoare, după ce alocarea financiară va fi comunicată de Comisia Europeană.
Descarcă documentul
Instituțiile și persoanele interesate sunt invitate să transmită observații și propuneri cu valoare de recomandare, privind prima versiune a Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027, până la data de 6 octombrie 2021, pe adresa de e-mail a programului: poblacksea@mdlpa.ro.
Sursa: MDLPA