Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Obiectivele Programului Interreg Bazinul Mării Negre 2021-2027: schimbările climatice și protecția mediului, cercetarea și inovarea

Marți, 27 iulie 2021, a avut loc, online, dea de-a cincea ședință a Comitetului mixt de programare - organism responsabil pentru pregătirea Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027.

Reprezentanții celor nouă state participante în Program (Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Rep. Moldova, România, Fed. Rusă, Turcia și Ucraina) și ai Comisiei Europene au discutat tipurile de activități ce vor fi finanțate în cadrul viitorului Program, pe baza concluziilor rundei a doua de consultări derulate cu actorii interesați din statele participante și ca urmare a consultării scrise a Comitetului Comun de Programare.

În urma discuțiilor s-au agreat tipurile de activități ce vor fi finanțate în cadrul viitorului Program și defalcarea provizorie a bugetului Programului în mod egal între cele 3 obiective:

  • cercetare și inovare;
  • adaptarea la schimbările climatice;
  • protecția mediului.

De asemenea, în cadrul reuniunii a fost discutată dimensiunea financiară a proiectelor de mică valoare ce vor fi finanțate în cadrul viitorului program, stabilindu-se că acestea se vor încadra între 250.000 și 500.000 euro, fonduri europene.

Dezbaterile au vizat opțiunile posibile pentru asigurarea co-finanțării naționale pentru Asistența Tehnică, rolul Autorităților Naționale și al Grupului Auditorilor, verificările de management la nivelul Programului, deciziile aferente urmând a se lua în cadrul întâlnirilor viitoare, după consultări interne la nivel național.

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 119