Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fonduri Regio pentru reabilitarea unei școli și a unei străzi din municipiul Reghin

Agenția de Dezvoltare Regională Centru a anunțat marți, 6 iulie 2021, semnarea proiectului cu titlul „Extinderea, reabilitarea și dotarea Școlii Gimnaziale «Florea Bogdan» și modernizarea străzii Apalinei din Municipiul Reghin, județul Mureș”, finanțat prin POR 2014-2020, Axa Prioritară 13.1 „sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, prin oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale”.

Valoarea totală a acestui proiect este de peste 25,422,398.68 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 22,602,880.50 lei, iar diferența de peste 2 milioane lei constă în contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile și neeligibile.

Școala Gimnazială „Florea Bogdan” și strada Apalinei vor beneficia de o reabilitare completă.

Pe strada Apalinei se vor realizarea următoarele activități:

  • refacerea asfaltului, rețelelor de canalizare și apă;
  • amenajarea de parcări, stații autobuz, trotuare cu pavaj, accese, spații verzi și a intersecțiilor cu drumurile laterale;
  • repararea a 205 din branșamentele existente și realizarea a 20 de noi branșamente;
  • realizarea a 133 racorduri noi la rețeaua de canalizare menajeră;
  • realizarea, pe toată lungimea străzii, a canalizațiilor pentru iluminat public și a canalizațiilor pentru tubulatură de fibră optică.

La unitatea de învățământ se vor implementa următoarele acțiuni:

  • anexele vor fi demolate;
  • corpurile principale vor fi modernizate complet;
  • construirea unui teren de sport, pentru desfășurarea activităților didactice și recreative ale elevilor;
  • cumpărarea de dotări și echipamente noi.

În urma realizării investiției publice, 477 elevi ai Școlii gimnaziale aparținând grupurilor vulnerabile vor beneficia de condiții mai bune de desfășurare a procesului educațional.

Termenul de finalizare al proiectului este preconizat până la 30.09.2023.

Sursa: Agenția de Dezvoltare Regională Centru

Vizualizări: 77