Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: 16 noi contracte de finanțare destinate mediului de afaceri au fost semnate la nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia

În data de 03 august 2020, au fost semnate 16 noi contracte de finanțare în cadrul Axei Prioritare 2, Prioritatea de investiții 2.1- Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Proiectele contractate a căror valoare solicitată totală este de peste 2,6 milioane de euro vizează investiții în domeniile:

  • Fabricarea de dispozitive, aparate și instrumente medicale stomatologice;
  • Fabricarea altor piese și accesorii pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule;
  • Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice;
  • Activități ale centrelor de fitness;
  • Activități ale agențiilor de publicitate;
  • Activități de producție cinematografica, video și de programe de televiziune;

Contractele se vor implementare după cum urmează:

  • 6 contracte, prin care se solicită aproximativ 1,13 milioane de euro, în județul Dolj,
  • 5 contracte, prin care se solicită aproximativ 825 de mii de euro, în județul Gorj,
  • 3 contracte, prin care se solicită aproximativ 426 de mii de euro, în județul Olt,
  • 2 contracte, prin care se solicită aproximativ 373 de mii de euro, în județul Vâlcea.

Până la acesta dată, la nivelul regiunii SV Oltenia,  în cadrul Axei Prioritare 2, Prioritatea de investiții 2.1- Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri, au fost semnate un număr de 231 de contracte de finanțare (195 în cadrul primului apel de proiecte, 69 în cadrul celui de al doilea apel de proiecte).

Sursa: ADR SV Oltenia

Vizualizări: 164