Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

30.000 de cereri gresite pentru finantari din bani europeni

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a încheiat controlul prin teledetecţie pentru fermierii care au depus cerere de sprijin financiar din fonduri comunitare în anul 2007.
Pentru această formă de control au fost selectaţi un număr de aproximativ 56.800 de fermieri dintr-un total de 1.240.822. Suprafaţa de teren supusă controalelor prin teledetecţie însumează aproximativ 1.000.000 ha.
Conform raportărilor realizate de contractorii externi, în aproximativ 30.000 de cereri au fost depistate erori.
APIA va solicita, în cursul săptămânii următoare, clarificări din partea acestor fermieri, noile rezultate urmând a fi introduse în baza de date IACS. În cazul în care fermierii nu se vor prezenta la centrele judeţene/locale APIA pentru clarificări, instituţia noastră va fi nevoită să ia decizia de plată în baza datelor eronate. Această situaţie duce la sancţiuni aplicate fermierilor sau chiar la excluderea acestora de la plată.
APIA atrage atenţia că autorizarea şi efectuarea plăţilor se pot realiza numai după clarificarea şi corectarea erorilor depistate. Din acest motiv, Agenţia face apel la corectitudinea şi responsabilitatea fermierilor în prezentarea informaţiilor solicitate după notificarea acestora.
Sursa: APIA

Vizualizări: 91