Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

În Târgu Secuiesc, cele mai multe fonduri europene din această perioadă sunt investite în educație

Investiții în valoare totală de circa 11 milioane lei sunt derulate în această perioadă în orașul Târgu Secuiesc din județul Covasna, exclusiv pentru îmbunătățirea condițiilor de educație. La acestea se adaugă încă aproape trei milioane lei pentru reabilitarea energetică a Secției de Chirurgie a Spitalului Municipal. Ultima investiție importantă demarează acum, odată cu semnarea contractului de finanțare nerambursabilă pentru „Construirea și echiparea unei infrastructuri educaționale pentru educația timpurie antepreșcolară – Grădinița cu program prelungit în municipiul Târgu Secuiesc”, în valoare totală de peste 3,9 milioane lei, din care peste 2,8 milioane lei sunt sume nerambursabile, alocate prin Axa Prioritară 10 a Programului Operațional Regional 2014-2020.

Obiectivul general al celui mai recent proiect semnat pentru municipiul Târgu Secuiesc constă în îmbunătățirea infrastructurii educaționale preșcolare la nivelul municipiului Târgu Secuiesc, prin construirea unei grădinițe cu program prelungit, în vederea creșterii gradului de participare la învățământul preșcolar. Obiectul proiectului propus prin intermediul acestei cereri de finanțare este construirea unei grădinițe cu program prelungit.

Prin prezentul proiect se propune demolarea corpurilor de clădire existente pe amplasamentul vizat și dezafectarea rezervorului de combustibil subteran din zonă, urmând a fi construită o nouă clădire, o grădiniță cu program prelungit, pentru un număr de 80 de copii.Toată construcția va fi echipată cu instalații electrice, sanitare și termice moderne, cu panouri de iluminat cu led.

Se mai propune și amenajarea unui teren de joacă, în latura de vest a parcelei și dotarea acestuia cu echipamente specifice. Întreaga construcție va fi amenajată peisagistic, cu alei, trotuare, împrejmuire nouă, iar terenului învecinat va fi adus la o stare propice unui spațiu aflat în vecinătatea grădiniței, chiar dacă sumele utilizate nu reprezintă cheltuieli eligibile în proiectul propus.

Valoarea totală a proiectului este de 3.925.425,42 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAP – AM POR este de 2.813.972,91 lei, adică 98,00% din valoarea eligibilă a proiectului, reprezentând aproximativ 615.980 euro, termenul de finalizare a investiției fiind 31 mai 2022.

Sursa: Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru

Vizualizări: 176