Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fonduri europene pentru refacerea unor drumuri județene din Vrancea

Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile Focșani-Golești, Vârteșcoiu-Odobești, cu conectivitate directă la reteaua TEN-T”.

Proiectul – în valoare totală de aproape 47 milioane lei, din care peste 39 milioane reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, are ca obiectiv principal creșterea nivelului de accesibilitate a orașului Odobești și a comunelor Golești, Cotești, Cîrligele, Câmpineanca și Vârteșcoiu la rețeaua TEN-T – drum european E 85, prin reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 205C.

Astfel, în cadrul lucrărilor de investiții care se vor desfășura pe parcursul a 58 de luni, peste 15 km de drumuri județene vor fi reconstruite/ modernizate și conectate la TEN-T, ceea ce va asigura, la finalul lucrărilor, accesul a peste 29 mii persoane la infrastructura rutieră modernizată.

De un drum modernizat și de reducerea semnificativă a timpului de transport vor beneficia nu doar locuitorii din zona și participanții la trafic, ci și agenții economici din zona traversată de drumul județean DJ 205C.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritate de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multi-modale.

Sursa: MDRAPFE

Vizualizări: 201