Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

17 acțiuni de prevenție desfășurate de AFIR pentru utilizarea corectă a fondurilor acordate pentru investiții în dezvoltarea rurală

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a derulat până în acest moment mai multe acțiuni de prevenire a neregulilor ce pot apărea în accesarea și implementarea proiectelor finanțate cu fonduri europene, disponibile țării noastre prin PNDR.

Aceste acțiuni de prevenție fac parte dintr-o amplă campanie susținută de AFIR la nivel național și organizată în mai multe etape. În această prima etapă a acțiunii de prevenție sunt incluse 14 Oficii Județene și 3 Centre Regionale ale AFIR, urmând ca acţiunile să continue şi în celelalte structuri ale AFIR.

„Inițierea unei campanii de prevenție s-a confirmat deja ca fiind un demers oportun și eficient, în primul rând pentru că beneficiarii au apreciat organizarea unor astfel de acțiuni, inițiativa AFIR fiind considerată utilă și necesar, aceștia având nevoie de îndrumare și sprijin concret din partea noastră. Sunt omul acțiunilor concrete, iar acest demers este menit să aibă rezultate vizibile.” a declarat Adrian - Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Echipele mixte ale AFIR, de la nivel central și din teritoriu, au organizat 5 acțiuni de prevenție în județul Iași în intervalul 15 – 19 mai, la structurile teritoriale ale AFIR (Centrul Regional și Oficiul Județean) și la beneficiarii din acest județ. De asemenea, au fost organizate 6 acțiuni de prevenție în perioada 22 – 26 mai, în județul Timiș, și alte 6 acțiuni în județul Teleorman, în perioada 6 – 9 iunie.

Pentru săptămâna 12 – 16 iunie sunt programate acțiuni din Planul de prevenție la Oficiul Județean Suceava și la unii beneficiari ai PNDR din zonă.

Beneficiarii selectați în cadrul acestor acțiuni de îndrumare și sprijin au proiecte în implementare care se află în etapa procedurală cuprinsă între contractare și prima plată.

În cadrul vizitelor pe teren, organizate la locurile de implementare ale proiectelor de investiții, reprezentanții Agenției au prezentat beneficiarilor importanța rolului acestora în calitate de parteneri ai AFIR.  A fost subliniată necesitatea creșterii gradului de conștientizare a beneficiarilor cu privire la respectarea cu strictețe a obligațiilor contractuale și legale asumate pe întreaga perioadă de valabilitate a contractelor.

În cadrul acțiunilor, beneficiarii au supus atenției reprezentanților AFIR aspecte rezultate din experiența practică în relația contractuală cu AFIR și le-au prezentat spețe concrete pe care le-au întâlnit în faze diferite ale implementării investiției. Totodată, beneficiarii au prezentat o serie de sugestii și propuneri de simplificare a cadrului procedural de implementare a proiectelor, respectiv o mai bună corelare a procedurilor cu realitățile economice concrete.

Sursa: AFIR

Vizualizări: 96