Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Noi contracte semnate pe componentele Valul Renovării și Fondul Local ale PNRR, precum și pentru realizarea de trasee cicloturistice

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a participat, miercuri, 20 martie 2024, la lucrările Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, în cadrul căreia au fost dezbătute oportunitățile și provocările administrației publice locale, precum și stadiul accesării de către județe a fondurilor guvernamentale și europene.

Totodată, au fost prezentate oportunitățile de finanțare a proiectelor de dezvoltare locală, prin intermediul programelor pe care le coordonează Ministerul Dezvoltării, precum Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS) sau Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Prin cele două etape ale PNDL, 504 obiective, în valoare totală de peste 7 miliarde de lei, au, ca beneficiari, consilii județene, iar, prin Programul Anghel Saligny, dintre cele 3.234 de contracte semnate, 167 de proiecte, în valoare de peste 5 miliarde de lei, vizează obiective care se implementează la nivelul consiliilor județene”, a precizat ministrul.

Conform comunicatului oficial, tot miercuri au fost semnate 129 de contracte cu beneficiari consilii județene, în valoare de peste 3 miliarde de euro, prin Valul Renovării, Fondul local și pentru realizarea de trasee cicloturistice.

De asemenea, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), implementează o serie de proiecte, din diverse domenii, menite să sprijine dezvoltarea comunităților, prin reabilitarea sau construirea de unități medicale, reabilitarea lăcașurilor de cult, reabilitări de sectoare de drum afectate de calamități naturale sau construirea de cămine studențești, centre sociale ori săli de sport. Astfel, dintre cele 1.109 contracte aflate în derulare la CNI, 25 sunt implementate de consiliile județene, valoarea acestora ridicându-se la suma de 1,6 miliarde de lei.

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 161