Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Grădiniță din comuna Ciumani, modernizată prin PR Centru

Agenţia de Dezvoltare Regională Centru a anunțat joi, 14 martie 2024, că a fost semnat un nou contract de finanțare prin Programul Regional Centru 2021-2027. Clădire modernă, noi săli de clasă adaptate celor mici, cursuri de formare și locuri mai multe pentru copiii din Comuna Ciumani se vor realiza în cele nouă luni de implementare ale proiectului.

Contractul de finanțare a fost semnat de primarul Márton László Szilárd, reprezentând Comuna Ciumani în calitate de beneficiar și de Simion Crețu, Director general ADR Centru, care reprezintă instituția finanțatoare. Fondurile sunt alocate prin Prioritatea 6 – O regiune educată, Intervenția 6.1.1 a PR Centru, bugetul proiectului incluzând 5,81 milioane lei fonduri nerambursabile pentru realizarea activităților propuse.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 12.403.059,89 lei, din care suma de 5.815.440,73 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, diferența dintre cele două valori reprezentând cofinanțarea beneficiarului. 

Conform comunicatului oficial, se vor realiza lucrări de modernizare și extindere a construcției aflate pe strada Principala, nr. 1531, anvelopare termică pentru creșterea eficienței energetice a clădirii, achiziția de mobilier adaptat celor mici. La acestea se adaugă și cursuri de formare pentru 6 cadre didactice care vor fi instruite să folosească noile echipamente.

„Practic, pentru  mai mult de 80 copii de la grădiniță și pentru educatorii lor, viitorul an școlar va începe într-o clădire care va oferi un spațiu dedicat și suficient celor mici, adaptat persoanelor cu dizabilități, cu spații de joacă și echipamente care să-i ajute să se dezvolte armonios, iar părinții se vor putea concentra pe desfășurarea activităților la muncă” a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 52