Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Adrian Câciu: Absorbţia fondurilor europene poate fi facilitată şi accelerată prin introducerea în flux a mediului bancar

Marți, 17 octombrie 2023, a avut loc evenimentul Banking Forum, organizat de Financial Intelligence. Agenda evenimentului a cuprins teme precum:

  • Rolul băncilor în contextul crizelor suprapuse;
  • Măsurile fiscale din sectorul bancar;
  • Digitalizarea sistemului bancar;
  • Finanțări sustenabile;
  • Restricționarea plăților cu bani cash;
  • Programe guvernamentale pentru finanțarea companiilor;
  • Susținerea antreprenoriatului de către bănci etc.

În cadrul acestui eveniment a participat și Adrian Câciu, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene care a discutat despre absorbția fondurilor europene.

„Absorbţia fondurilor europene poate fi facilitată şi accelerată prin introducerea în flux a mediului bancar, a sistemului bancar, cu mai mult curaj decât a fost în trecut, practic introducerea în cadrul implementării ca şi finanţator în avans faţă de stat. Şi acest lucru s-a şi întâmplat. Domnul ministru Boloş a promovat Ordonanţa 18 în acest an, atât pentru finanţarea unor proiecte din Programul Operaţional Competitivitate, dar şi pentru finanţarea unor proiecte din PNRR. Pe de altă parte, este un început. Avem mult de lucrat împreună cu sistemul bancar şi mai ales cu mediul economic pentru a asigura până la urmă şi bancabilitatea companiilor care accesează fondurile europene şi pentru ca acestea să poată să aibă capitalul necesar şi activele necesare pentru a garanta investiţiile pe care le fac şi pe care le pun la dispoziţie prin fonduri europene”, a declarat  Adrian Câciu.

Conform declarațiilor ministrului, se dorește crearea unui cadrul în care toate fondurile europene, de la momentul în care se face evaluarea unui proiect și eligibilitatea acestuia, unde intervine autoritatea statului ca și garant al proiectului, sistemul bancar să fie parte a proiectului și banca să finanțeze întreg proiectul, urmând să își recupereze această finanțare de la stat, în contextul în care beneficiarul final al proiectului își îndeplineşte toate elementele de proiect.

Mai mult, ministrul a mai declarat faptul că băncile sunt active în implementarea fondurilor europene și că rata de default la astfel de finanțări este foarte mică.

„Sunt active și e și o relație bună cu mediul financiar din România şi asta a constituit un avantaj. Este un lucru care scapă foarte mult în media, nu se pune accent: rata de default la astfel de finanţări este extraordinar de mică. România, aşa cum este ea criticată de mulţi, are totuşi o rată de default foarte redusă faţă de provocările la care sunt supuşi cei care iau astfel de finanţare, ori asta trebuie să ne încurajeze. Asta înseamnă că gradul de risc al unei astfel de finanţări este mult mai redus decât în alte ţări europene şi drept pentru care avem tot contextul creat, nu mai ţine decât de noi să punem în pagină şi aplicare”, a adăugat Adrian Câciu.

Totodată, s-a discutat despre posibilitatea suspendării fondurilor europene. În acest sens, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a menționat următoarele:

„Nu s-a pus nicio clipă pe masă acest subiect al suspendării fondurilor europene. Regulamentele cu privire la modul în care se gestionează deficitul sau mai ales procedura de deficit excesiv prevăd niște etape. Noi suntem în etapa în care avem o procedură deschisă, iar această procedură ne spune că trebuie să avem o abordare progresivă cu privire la reducerea deficitului. În cazul în care măsurile luate de statul român ar fi insuficiente Comisia ar putea să dea o amendă statului român.”

Ana-Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Financial Intelligence 

Vizualizări: 215