Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

S-a lansat primul apel în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina

Programul VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucrainaa a lansat în data de 21 septembrie 2023 primul Apel deschis pentru propuneri de proiecte.

Solicitanți eligibili:

  • entitățile publice;
  • organizații echivalente celor de drept public;
  • organizații non-guvernamentale.

Pentru aplicanţii eligibili din România, viitoarele proiectele vor fi parteneriate cu cel puțin un partener din județele Maramureș, Satu-Mare și Suceava și un partener din regiunile eligibile ale Ucrainei Transcarpatia, Ivano-Frankivsk şi Cernăuți, la care se pot implica suplimentar  parteneri din Ungaria (judeţele Szabolcs-Szatmár-Bereg și Borsod-Abaúj-Zemplén) şi Slovacia (regiunile autonome Košice și Prešov).

Se pot depune proiecte în parteneriat transfrontalier care să contribuie la următoarele Priorități şi Obiective Specifice din cadrul Programului, respectiv:

  • Prioritatea 1: Cooperare pentru o regiune de frontieră rezistentă și ecologică
    • Obiectivul Specific 1.1: Adaptarea la schimbările climatice, prevenirea riscurilor
    • Obiectivul Specific 1.1: Biodiversitate și poluare redusă
  • Prioritatea 2: Cooperare pentru o regiune de frontieră sănătoasă și atractivă
    • Obiectivul Specific 2.1: Acces egal la asistență medicală
    • Obiectivul Specific 2.2: Cultură
  • Prioritatea 3: Cooperare pentru o regiune de graniță cooperantă
    • Obiectivul Specific 3.1: Relații armonioase de vecinătate prin cooperare
    • Obiectivul Specific 3.2: Sporirea siguranței și securității Europei

Bugetul disponibil din fonduri Interreg pentru primul Apel este de 49 993 185 milioane de euro. Valoarea granturilor Interreg acordate va fi de maxim 90% din totalul costurilor eligibile ale proiectelor (pentru fiecare lider / partener de proiect), iar rata de cofinanțare minim 10%. Maxim 5% din bugetul aferent partenerului român poate fi solicitat MDLPA.

La semnarea contractului de finanţare se va acorda un avans în valoare de maxim 25% din totalul alocării unui proiect.

Perioada de depunere:

  • Proiecte la scară mică și proiecte normale fără infrastructură – depunere online până la 20 decembrie 2023, ora 16:00 (EET)
  • Proiecte normale și proiecte mari cu infrastructură  – depunere online până la 14 martie 2024, ora 16:00 (EET)

Potrivit comunicatului oficial, în perioada de aplicare, aplicanţii pot solicita informații, îndrumări și clarificări de la persoanele de contact Secretariatul Comun și punctele de informare prin telefon sau prin e-mail.

Date de contact:

  • Secretariatul Comun, Budapesta: Dănuţ Ene, e-mail info@next.huskroua-cbc.eu, Telefon +36 30 482 1163
  • Punctul de informare Satu Mare: Franciska Őri-Pákay, e-mail Satu-Mare@huskroua-cbc.eu, Telefon 0721 297 419
  • Punctul de informare Sighetu Marmaţiei: Marian Ferțadi, e-mail Sighetu-Marmatiei@szechenyiprogramiroda.hu, Telefon 0722 783 614
  • Autoritatea Naţională din România: Ioana Maiorescu, e-mail ioana.maiorescu@mdlpa.ro, Telefon 0372 111 305

Descarcă documentele

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 263