Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Înscrierile pentru Regiunea Nord-Est în Programul Casa Verde Fotovoltaice s-au încheiat

Luni, 29 mai 2023, ora: 10:00, s-a deschis sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Nord Est - judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Bugetul de 279.480.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele cinci minute prin înscrierea unui număr de 13.974 de persoane fizice.

„Mă bucur că și de această dată interesul solicitanților față de acest program a fost la fel de mare ca și în cele două sesiuni anterioare. Îmi doresc și mă voi asigura că înscrierile pentru sesiunile viitoare se vor desfășura în cele mai bune condiții, ca și până acum”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian Neculaescu.

Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului, prin intermediul aplicației informatice, vor continua conform calendarului disponibil aici.

Sursa: AFM

Vizualizări: 231