Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

AFM: Noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Casa Verde Fotovoltaice, Stații de reîncărcare cu putere normală și Piste pentru biciclete

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat luni, 4 martie 2024, noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Casa Verde Fotovoltaice, Stații de reîncărcare cu putere normală și Piste pentru biciclete.

„Am aprobat în cadrul şedinţei Comitetului de Avizare o nouă listă cu 49.331 de beneficiari – persoane fizice ai Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2023. În acest moment, instalatorii pot demara proceduri de instalare a panourilor fotovoltaice pentru toate persoanele fizice care au fost declarate eligibile astfel încât programul finanţat din Fondul pentru Mediu să îşi atingă cât mai repede scopul, acela de a sprijini beneficiarii în efortul lor de a-şi reduce costurile cu factura la energie şi să devină prosumatori în perioada imediat următoare.”, a declarat preşedintele AFM, Laurențiu Adrian Neculaescu.

Totodată, în cadrul Programului Stații de reîncărcare cu putere normală a fost publicată o nouă listă care conţine 76 de dosare acceptate în valoare de 75.031.547,49 lei.

De asemenea, în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclete a fost publicată o nouă listă conţinând 59 dosare acceptate în valoare de 353.773.767,09 lei.

Descarcă documentele

Sursa: AFM

Vizualizări: 884