Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Rezultatul procesului de evaluare și selecție a cererilor de finanțare depuse în cadrul competiției de acordare a burselor de cercetare prin programul „Henri Coandă“

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a publicat ieri, 29 mai 2023, ca urmare a procesului de evaluare științifică și selecție a cererilor de finanțare pentru acordarea Burselor de Cercetare din cadrul programului „Henri Coandă“, lista cererilor de finanțare cu calificativul obținut.

Potrivit comunicatului oficial, în elaborarea prezentei liste s-a ținut cont de dispozițiile din HG nr. 1432/2022, raportat la dispozițiile art. 10 și 11 din Normele metodologice de acordare a finanțării burselor de cercetare, tipurile de cheltuieli eligibile, precum și modelele documentelor necesare depunerii, contractării și monitorizării burselor de cercetare prin Programul „Henri Coandă”, aprobate prin OMCID nr. 20.319 din 1 martie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 8 martie 2023.

Lista cererilor de finanțare este disponibilă aici.

Conform art. 11, lit. (7) din Normele metodologice mai sus menționate:

“(7) Sunt declarate câștigătoare primele 20 de proiecte, în ordinea descrescătoare a punctajului obținut. Pragul minim este de 70 de puncte din 100”.

Contestațiile pot fi depuse prin e-mail, în termen de 3 zile lucrătoare de la data publicării rezultatelor evaluării, conform calendarului competițional, la adresa bursePHC@research.gov.ro.

Sursa: MCID

Vizualizări: 51