Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Politica de Coeziune 2021-2027: Lansarea oficială la nivelul României a avut loc la Iași

Comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, au participat luni, 3 aprilie 2023, alături de alți oficiali români și europeni, precum și de reprezentanți ai autorităților locale din Iași – președintele Consiliului Județean Costel Alexe și primarul municipiului Iași, Mihai Chirică, la evenimentul de lansare a Politicii de Coeziune 2021 – 2027 care a avut loc la Palatul Culturii din Iași.

Cu această ocazie, au fost prezentate investițiile de 46 miliarde euro cuprinse în Politica de Coeziune, care sunt stabilite pe baza analizei decalajelor și a rezultatului procesului de cartografiere a infrastructurii, serviciilor și nevoilor, inclusiv la nivel microregional, și cuprind domenii precum creșterea competitivității economice și a nivelului de digitalizare, modernizarea sistemului de sănătate, dezvoltarea infrastructurii de transport, ocuparea forței de muncă, tranziția către o economie verde, combaterea sărăciei, pescuit și acvacultură durabile.

„Astăzi lansăm Politica de Coeziune 2021-2027, care aduce României 46 miliarde de euro pentru investiții strategice în spitale mai sigure, rețele de transport, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare și sprijin pentru mediul de afaceri. Acest instrument este cea mai importantă politică europeană de investiții, care vine să local, să mobilizeze resurse, fiind un vector pentru crearea de locuri de muncă, creștere economică și dezvoltare, în toate regiunile și orașele din Uniunea Europeană. Până acum, fondurile europene au adus României competitivitate economică, evoluția PIB fiind puternic crescătoare (58,1%), iar productivitatea muncii înregistrând o creștere semnificativă (64%).  Ne așteptăm ca proiectele contractate până la finalul lui 2021 să inducă o creștere economică cu 23% mai mare pentru finalul acestui an. Procesul de programare pentru perioada 2021 – 2027 a fost complex, cu multe provocări pe care le-am depășit împreună. Am conturat 16 Programe, 8 naționale și 8 regionale, în baza analizei decalajelor și a rezultatului procesului de cartografiere a infrastructurii, serviciilor și nevoilor. Și pentru că ne aflăm astăzi în regiunea Nord Est, cea mai mare ca suprafață și populație, doresc să reamintesc că, în stabilirea orientărilor strategice de dezvoltare, a fost avută în vedere o abordare integrată a nevoilor specifice regiunilor și teritoriilor, prin asigurarea unui echilibru între intervențiile susținute la nivel național și cele la nivel regional. De asemenea, am pus accent pe sinergia surselor de finanțare, mă refer atât la 2014-2020 și 2021-2027, cât și la PNRR.”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Acordul de Parteneriat dintre România și Comisia Europeană a fost semnat la Alba Iulia, la 5 octombrie 2022, până la finalul anului trecut fiind aprobate de către Comisie toate cele 16 programe aferente perioadei 2021 – 2027. Astfel, România beneficiază de 8 programe naționale și de 8 programe regionale, primele apeluri fiind așteptate în al doilea trimestru al acestui an.

8 programe naționale pentru finanțarea investițiilor în sectoarele – cheie

Politica de coeziune 2021 – 2027 include următoarele programele naționale:

Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare cu o alocare de 2,2 miliarde de euro va oferi finanțare pentru dezvoltarea de soluții tehnologice avansate pentru digitalizarea marilor servicii publice, cu impact direct asupra a aproximativ 3 milioane de români, dar și pentru transferul rezultatelor cercetării în piață. Prin acest program, 811 milioane euro sunt alocate digitalizării administrației publice și 1,3 miliarde euro cercetării și inovării.

Programul Tranziție Justă dispune de un buget de 2,53 miliarde de euro pentru crearea de locuri de muncă și modernizare în șase județe din România (Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș).

Programul Incluziune și Demnitate Socială beneficiază de un buget total de 4,15 miliarde de euro din care cea mai mare alocare revine sprijinului acordat preșcolarilor și elevilor, mamelor cu nou născuți și asigurării alimentelor de baza/mese calde pentru persoanele din grupurile defavorizate (980 milioane euro), peste 800 de milioane de euro pentru centre comunitare integrate și dezvoltarea serviciilor sociale în mediul rural.

Programul Educație și Ocupare dispune de un buget total de 4,34 miliarde de euro, din care peste un miliard este destinat valorificării potențialului tinerilor pe piața muncii. Peste 1 milion de români vor beneficia de măsurile finanțate prin acest program pentru a beneficia de educație, formare profesională și acces pe piața muncii.

Cea mai mare alocare din Programul Sănătate 2021 – 2027, cu un buget total de 5,88 miliarde euro, este destinată infrastructurii spitalicești (2,8 miliarde de euro) și va finanța cele trei spitale regionale de la Iași, Cluj și Craiova, lucrări pentru 7 spitale județene și 20 de spitale publice mici, municipale și orășenești. De asemenea, Programul Sănătate va finanța servicii de prevenție finanțate pentru aproximativ 800.000 de persoane.

Prin Programului Transport, care beneficiază de o alocare totală de 9,62 miliarde de euro,4,46 miliarde euro sunt destinați construcției de autostrăzi și drumuri expres. La finalul perioadei, prin acest program se vor realiza 632 km drumuri noi sau reabilitate și 488 km căi ferate noi sau reabilitate.

Programul Dezvoltare Durabilă va susține investiții în infrastructura de apă și apă uzată, protecţia mediului prin conservarea biodiversităţii, promovarea eficienței energetice, a sistemelor și rețelelor inteligente de energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Bugetul total al programului este de 5,25 miliarde de euro.

Programul Asistență Tehnică are rolul de a asigura sprijin pentru implementarea eficientă și eficace a fondurilor europene aferente Politicii de Coeziune, în România. Programul este dezvoltat ținând cont de arhitectura sistemului de coordonare, gestionare şi control al fondurilor din perioada de programare 2021-2027 și beneficiază de un buget total de 959,43 mil. euro.

8 programe regionale și măsuri pentru descentralizarea accesării fondurilor în perioada 2021 – 2027

Pentru perioada 2021 – 2027, România beneficiază de 8 programe dedicate regiunilor de dezvoltare ale României:

  • Programul Regional Vest – 1.17 miliarde de euro;
  • Programul Regional Centru – 1.38 miliarde de euro;
  • Programul Regional Sud – Muntenia 1.20 miliarde de euro;
  • Programul Regional București – Ilfov – 1.46 miliarde de euro;
  • Programul Regional Sud – Est 1.48 miliarde de euro;
  • Programul Regional Nord – Vest 1.43 miliarde de euro;
  • Programul Regional Nord – Est 1.75 miliarde de euro;
  • Programul Regional SV Oltenia – 1.20 miliarde de euro.

Pentru descentralizarea și simplificarea accesării fondurilor, conform unui act normativ adoptat anul trecut, Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) vor exercita atribuții care derivă din îndeplinirea calității de autoritate de management (AM) în domeniul dezvoltării regionale precum și în domeniul prevenirii, constatării și sancționării neregulilor.

Calendarul apelurilor din fonduri europene pentru anul 2023 poate fi consultat aici.

Cartea „Politica de coeziune”

Odată cu evenimentul de luni a fost lansată cartea Politicii de Coeziune realizată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Astfel, MIPE pune la dispoziția tuturor celor interesați Cartea Politicii de Coeziune, ce prezintă o imagine de ansamblu asupra contribuției acestei politici la dezvoltarea economică, socială și teritorială a României și asupra investițiilor pe care le vor susține finanțările europene disponibile în perioada 2021-2027.

Cartea evidențiază contribuția programelor operaționale 2014-2020 la dezvoltarea fiecăruia dintre sectoarele cercetare, dezvoltare și inovare, digitalizare, mediul de afaceri, energie și schimbări climatice, mediu și riscuri, transport, educație, ocuparea forței de muncă, sănătate, incluziune socială, patrimoniu cultural și turism, iar apoi prezintă Programele Operaționale aferente perioadei de programare 2014-2020 și rezultatele obținute prin proiectele contractate, ilustrate prin exemple de succes.

Pentru perioada 2021 – 2027 sunt prezentate într-o abordare unitară prioritățile de investiții, alocarea financiară, beneficiarii eligibili sau grupul țintă și rezultatele prevăzute pentru fiecare Program Național și Regional. 

Descarcă cartea

Ana-Maria Apetrei,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: MIPE

Vizualizări: 696