Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Biserica Hagi Enuș din Craiova, restaurată prin POR

Veritabil monument istoric, cu o vechime de peste 200 de ani, biserica „Toți Sfinții” – Hagi Enuș din Craiova, situată în zona centrală a orașului, și-a recăpătat strălucirea de odinioară. Cu fonduri europene atrase prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, au fost realizate ample lucrări de consolidare și restaurare a lăcașului care ocupă un loc important în viața spirituală și religioasă a Cetății Banilor.

Este una dintre puținele biserici ale Craiovei la care se mai păstrează vechea clopotniţă, rezidită în 1826. De-a lungul timpului, lăcașul s-a transformat din punct de vedere arhitectural, ca urmare a mai multor cutremure, modificări sau lucrări de reparații.

Astfel, pentru aducerea bisericii cât mai aproape de forma inițială, Parohia „Hagi Enuș” a demarat, în anul 2018, un proiect amplu pentru consolidarea, restaurarea și creșterea atractivității turistice a ansamblului, care s-a încheiat în mai 2022.

Au fost realizate lucrări pentru reabilitarea fațadelor, consolidarea structurii de rezistență, izolarea termică a planșeului de pe sol, a fost schimbată tâmplăria, iar pardoseala existentă a fost înlocuită cu piatră naturală. S-a intervenit și pentru refacerea instalațiilor electrice, sanitare, termice și dotarea cu sisteme antiefracție și antiincendiu.

Lucrările au vizat, de asemenea, conservarea și restaurarea picturii interioare. Astfel, a fost îndepărtată pictura în ulei și descoperită pictura originală în frescă din secolul al 18-lea. Totodată, au fost conservate componentele originale valoroase, precum coloane, ornamente și pisania săpată în piatră.

Turnul clopotniță a fost și el consolidat și restaurat. Arhitectura ansamblului a fost pusă în valoare printr-un sistem de iluminat exterior, au fost realizate alei noi din piatră de râu, amenajate spații verzi, amplasate bănci și coșuri de gunoi, iar porțile și gardul au fost reabilitate.

Proiectul implementat de Parohia „Hagi Enuș” a inclus activități de promovare turistică și digitalizare a monumentului istoric. 

Investițiile au avut o valoare totală de aproximativ 17,5 milioane de lei, din care 17,2 milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile. Proiectul a fost finanțat prin Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Sursa: ADR SV Oltenia

Vizualizări: 129