Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Modificări legislative în sprijinul afacerilor sociale: Se pot desfășura activități de voluntariat în întreprinderile sociale și în cele de inserție!

Pe 13 iulie 2022 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 211/2022 pentru modificarea Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România, precum și pentru completarea Legii nr. 219/2015 privind economia socială.

Urmare a modificărilor aduse Legii 78/2014, se lărgește aria de organizații în care se pot desfășura activități de voluntariat. Astfel, pe lângă organizațiile de drept public sau de drept privat fără scop lucrativ, și întreprinderile sociale și cele sociale de inserție vor putea avea voluntari persoane fizice.  

Modificarea la legea economiei sociale vizează introducerea obligativității întreprinderile sociale și întreprinderile sociale de inserție de a transmite la agenția de ocupare o copie după registrul de evidență a voluntarilor odată cu depunerea raportului de activitate anual prevăzut de prezenta lege.

Legea a intrat în vigoare începând cu 16 iulie 2022. 

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 457