Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Contracte în valoare de 1,23 miliarde de lei pentru finanțarea rețelelor de gaze

10 noi contracte de extindere a rețelei de distribuție a gazelor naturale au fost semnate miercuri, 15 iunie 2022, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, conform unui comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Peste 46.000 de gospodării, agenți economici și instituții publice din 29 de unități administrativ teritoriale aflate în județele Suceava, Hunedoara, Olt, Bihor, Sibiu, Călărași și Constanța vor beneficia de serviciul public de distribuție a gazelor naturale, iar rețeaua de transport și distribuție va fi extinsă cu aproximativ 1000 km.

Valoarea totală a contractelor semnate miercuri este de peste 783 milioane de lei, iar finanțările vor fi acordate prin axa prioritară 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale a Programului Operațional Infrastructură Mare.

În această lună au fost semnate alte 5 contracte în valoare de 457 milioane de lei pentru a asigura accesul la rețeaua de gaze a unor localități din județele Buzău, Giurgiu, Prahova, Hunedoara și Constanța. Astfel, valoarea cumulată a celor 15 contracte semnate se ridică la 1,23 miliarde lei.

Până la începutul lunii iunie 2022, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 5 miliarde euro în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 143