Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

România a trimis Comisiei Europene propunerea actualizată de Acord de Parteneriat 2021-2027

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis Comisiei Europene în mod oficial documentul care stabilește viitoarele linii strategice de finanțare și complementaritatea dintre fondurile și programele specifice Politicii de Coeziune în perioada de programare 2021-2027, precum și posibilitățile de finanțare a nevoilor de dezvoltare din alte surse financiare.

Descarcă propunerea oficială actualizată a Acordului de Parteneriat 2021-2027

Astfel, în perioada următoare România va putea transmite progresiv Comisiei Europene și programele operaționale, în funcție de încheierea negocierilor informale cu Comisia pentru fiecare în parte. Valoarea totală a finanțării politicii de coeziune și politicii de pescuit pentru 2021-2027 se ridică la 31,5 miliarde euro

Reamintim faptul că România are prevăzute în cadrul financiar multianual 2021-2027 8 programe operaționale:

  • Programul Operaţional Tranziție Justă, 
  • Programul Operațional Dezvoltare Durabilă, 
  • Programul Operațional Transport, 
  • Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare, 
  • Programul Operațional Sănătate, 
  • Programul Operațional Educație și Ocupare, 
  • Programul Operaţional Incluziune și Demnitate Socială și 
  • Programul Operațional Asistență Tehnică, 

la care se adaugă cele 8 programe operaționale regionale aferente fiecărei regiuni de dezvoltare a României, respectiv: 

  • Programul Operațional Regional Sud Muntenia
  • Programul Operațional Regional Centru
  • Programul Operațional Regional București-Ilfov
  • Programul Operațional Regional Vest
  • Programul Operațional Regional Nord-Vest
  • Programul Operațional Regional Sud-Vest Oltenia
  • Programul Operațional Regional Nord-Est
  • Programul Operațional Regional Sud-Est

Cele mai recente versiuni ale programelor operaționale sunt disponibile aici

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 322