Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PNRR: România a semnat cu FEI contractul pentru implementarea instrumentelor financiare pentru sectorul privat. Selecția intermediarilor, în următoarele luni

Guvernul României și Fondul European de Investiții au semnat joi, 30 decembrie 2021, contractul de finanțare pentru implementarea instrumentelor financiare de investiții de capital (equity) finanțate prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență.

Contractul prevede înființarea Fondului de Fonduri pentru Redresare, investiție finanțată printr-o contribuție de 400 milioane euro din Componenta 9 a PNRR, intitulată „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”.

Prin noul contract se anticipează că, în următorii cinci ani, aproximativ douăzeci de fonduri de investiții vor obține resurse sporite pentru a investi în firme și proiecte de infrastructură românești, inclusiv în domenii precum eficiența energetică sau energia regenerabilă.

Sprijinul guvernamental poate, de asemenea, să ducă la atragerea de investitori privați în acest gen de investiții, sporind astfel capacitatea pieței și creând noi echipe specializate de management. Se vor putea finanța, între altele, fonduri de venture capital, private equity, mezzanine, transfer de tehnologie sau specializate în infrastructură.

În următoarele luni, MIPE și FEI vor lansa apelul pentru expresii de interes pentru selectarea echipelor de management (intermediari financiari) și a fondurilor de investiții care vor primi alocări din Fondul de fonduri de capital de risc pentru Redresare.

Finanțările vor putea fi obținute de companiile românești numai de la intermediarii financiari, pe măsura selectării acestora, cu respectarea criteriilor de eligibilitate și a cadrului de ajutoare de stat, care vor fi specificate în apelul de selecție.

Structura fondului va permite mobilizarea de fonduri private. Orice venituri ale fondului sau ale instrumentelor financiare, inclusiv din rambursări, precum și profiturile obținute prin utilizarea fondurilor Mecanismului de redresare și reziliență, din care se scad remunerația administratorului fondului și a intermediarilor financiari, se vor utiliza pentru aceleași obiective de politică, inclusiv după 2026. În prima fază, numărul-țintă de beneficiari este de 100.

Elementele principale ale contractului sunt:

  • Stabilirea alocării din PNRR pentru crearea Fondului de fonduri de Equity pentru Reziliență în cadrul FEI și a modului de vărsare a contribuției;
  • Strategia de investiții și de aplicare a principiului ”Do No Significant Harm” („a nu prejudicia în mod semnificativ mediul”), pe durata PNRR și după 2026 (pentru utilizarea resurselor rambursate conform Reg. RRF);
  • Delegarea FEI pentru a selecta si contracta intermediari financiari prin apel deschis de propuneri, care va fi aprobat ulterior de Comitetul de Investiții;
  • Atribuțiile FEI cu privire la implementare, monitorizare, raportare, administrarea conturilor bancare și depozitelor;
  • Politica de risc și de cea de trezorerie;
  • Atribuțiile și regulile de funcționare ale Comitetului de Investiții ca organism de coordonare desemnat de Guvern;
  • Costurile și comisioanele de management plătibile către FEI;
  • Utilizarea resurselor rambursate.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 263