Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

A fost publicată varianta extinsă a PNRR-ului aprobat

Planul Național de Redresare și Reziliență al României a fost evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene ieri, 28 octombrie 2021. Astfel, România are la dispoziție 29,2 miliarde euro, până în 2026, de la Uniunea Europeană, pentru modernizare prin reforme și investiții esențiale.

În perioada următoare, primele fonduri, respectiv 13% din suma nerambursabilă alocată României, vor ajunge în țară sub forma unei prefinanțări acordate de Comisia Europeană.

Planul Național de Redresare și Reziliență este structurat pe cei 6 piloni prevăzuți de Regulamentul Mecanismului de Redresare și Reziliență și împărțit în 15 componente, astfel încât să acopere nevoile României și să urmărească concomitent prioritățile Comisiei Europene.

În total, prin PNRR România va beneficia de 29,2 miliarde euro, din care 14,2 miliarde granturi și 14,9 miliarde  împrumuturi. Banii se vor acorda în tranșe, în funcție de îndeplinirea unor obiective, numite jaloane și ținte. În total, sunt 507 de jaloane și ținte de realizat până la 31 decembrie 2026.

MIPE a publicat ieri versiunea extinsă a Planului, însemnând peste 70 de documente. 

Descarcă varianta extinsă a PNRR-ului

De asemenea, MIPE a lansat o pagină de facebook dedicată PNRR-ului, unde pot fi urmărite informații legate de implementarea acestuia.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 2345