Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Rogojinaru (secretar de stat MEEMA), despre granturi de investiții: „E necesar ca oamenii să aplice chiar dacă firma este la 85-90 de puncte”

E necesar ca oamenii să aplice (n.r pe granturile pentru investiții) chiar dacă firma este la 85-90 de puncte deoarece, dacă vom avea banii de la Comisia Europeană, vrem să continuăm acest proiect şi atunci vor avea şanse în continuare”, a transmis astăzi Liviu Rogojinaru, secretar de stat în Ministerul Economiei, în cadrul evenimentului de lansare a celei de-a 18-a ediții a „Cartei Albe a IMM-urilor din România".

Până în prezent, 9.200 de aplicați la măsura 1 au primit deja banii, iar aproximativ 18.000 au primit deja notificările pentru a semna contractele, se arată într-un comunicat oficial al Ministerului Economiei. Măsura 1 urmează să fie redeschisă în scurt timp, iar pentru microgranturi vor putea aplica şi întreprinderile individuale şi familiale și firmele înființate în anul 2019, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență care modifică OUG 130/2020.

În jur de 1.000 de firme aplicante în cadrul măsurii doi au primit banii şi circa 3.000 au primit deja contractele, cu perspectiva ca, până la sfârșitul anului, circa 3.500 de firme să intre în posesia fondurilor.

Etapa de înscriere în cadrul măsurii 3 – granturile pentru investiții este deschisă începând cu data de 3 decembrie 2020, până la 29 ianuarie 2021, ora 20:00.

La momentul publicării aceștei știri, în aplicația granturi.imm.gov.ro se numărau 3.255 de companii înscrise pe măsura 3.

Mai multe informații despre măsura 3 sunt disponibile aici.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Facebook | Mediul de Afaceri -Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri

Vizualizări: 838