Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Apelul pentru inițiative bilaterale–Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021 a fost suspendat

În contextul în care Timișoara a fost desemnată Capitala Europeană a Culturii pentru anul 2021, cu conceptul de proiect „Shine your light - Light up your city!”, a fost lansat Apelul pentru inițiative bilaterale – Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2021 -, finanțat prin Mecanismele Financiare SEE & Norvegian 2014-2021 și Fondul pentru Relații Bilaterale, care își propune să finanțeze inițiative bilaterale, dezvoltate și desfășurate în cooperare între entități din România și entități din Statele Donatoare.

Termenul limită de depunere inițial era 30 septembrie 2020 sau pănâ la epuizarea fondurilor, însă, confom unui anunț oficial, începând cu data 24 martie 2020, apelul se suspendă pentru o perioadă de 3 luni. Decizia a fost luată ca urmarea a incertitudinii și riscurilor legate de implementarea activităților bilaterale în contextul pandemiei COVID-19. După ce va fi redeschis, termenul de depunere al aplicațiilor va fi extins în consecință.

Beneficiari eligibili

Orice entitate publică sau privată, precum și organizație neguvernamentală, constituită ca persoană juridică, din România sau din Statele Donatoare, este considerată promotor sau partener eligibil.

Entitățile publice și organizațiile neguvernamentale înființate ca persoană juridică într-o țară din afara Spațiului Economic European care are frontieră comună cu România sunt de asemenea eligibile ca parteneri ai inițiativelor bilaterale.

Finanțarea acordată poate ajunge până la 50.000 euro.

Pentru mai multe detalii puteți consulta rubrica noastră de alte finanțări.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Vizualizări: 242