Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

#COVID19 PNDR: Ordin cu privire la desfășurarea activităților din proiecte în contextul COVID-19

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat Ordinul 78/19.03.2020 privind măsurile necesare pentru desfășurarea activităților specifice implementării tehnice și financiare a măsurilor aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 ca urmare a apariției pandemiei COVID-19.

Conform documentului, beneficiarii PNDR 2014-2020 au posibilitatea de a:

  • Prelungi anumite etape din graficul de implementare
  • Reeșalona tranșele de plată și/sau majora numărul maxim de 5 tranșe de plată
  • Solicita prelungirea duratei de execuție a contractului
  • Solicita suspendarea prevederilor contractuale pe durata stării de urgență

De asemenea, la cererea solicitantului, termenul pentru semnarea contractului de finanțare se suspendă până la finalizarea stării de urgență. Documentul face precizări legate inclusiv de reorganizarea vizitelor pe teren a reprezentanților autorităților, atât în perioada contractuală, cât și cele aferente verificărilor din implementarea proiectelor.

Descarcă Ordin

Raluca Prelucă,

www.fonduri-structurale.ro  

Vizualizări: 946