Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: 200.000 euro pentru IMM-urile din domeniile de specializare inteligentă!

La sfârșitul săptămânii trecute, AM POR a publicat în consultare publică Ghidului Solicitantului Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei 1 „Promovarea transferului tehnologic” Prioritatea de investiție 1.2 - Creşterea inovării în companii prin sprijinirea abordărilor multisectoriale rezultate în urma implementării „Inițiativei Regiuni mai puţin dezvoltate" în România - Proof of Concept.

Solicitanții prezentului apel de proiecte sunt societățile comerciale sau societăți cooperative care se încadrează în categoria IMM-urilor (microîntreprinderi, întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii).

Alocarea maximă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională şi co-finanţarea naţională aferentă prezentului apel de proiecte este echivalentul în lei a 10.697.059 euro, iar valoarea finanțării nerambursabile acordate este de maximum de 200.000 euro.

Alocarea pe regiuni

Proiectul se referă la creșterea gradului de inovare al companiei prin implementarea unui concept inovativ (Proof-of-Concept) în domeniile de specializare inteligentă, respectiv:

  • Bioeconomie
  • Tehnologii informaționale şi de comunicații, spațiu și securitate
  • Energie, mediu şi schimbări climatice
  • Eco-nano-tehnologii și materiale avansate
  • Sănătate
  • Alte domenii identificate la nivel regional

Descarcă ghidul

Eventualele observații asupra ghidului propus se vor transmite la adresa de email info@mdrap.ro, până la data de 20.03.2020, ora 14.00.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: AM POR

Vizualizări: 5904