Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

FRDS: Apelurile Dezvoltare locală și Creșterea incluziunii și abilitarea romilor au fost prelungite

Astăzi, 10 decembrie 2019, Fondul Român de Dezvoltare Socială a anunțat modificarea apelurilor Dezvoltare locală și Creșterea incluziunii și abilitarea romilor, organizate în cadrul Programului „Dezvoltare locală”, finanţat prin intermediul Granturilor SEE şi Norvegiene 2014-2021.

Printre modificările aduse este vizată și prelungirea perioadei de depunere a proiectelor:

  1. Dezvoltare locală - Termen limită de depunere actual: 25 februarie 2020;
  2. Creșterea incluziunii și abilitarea romilor - Termen limită de depunere actual: 23 ianuarie 2020.

Termenul limită inițial: 18 decembrie 2019.

Dezvoltare locală

Ca urmare a prelungirii termenului limită de depunere de proiecte în cadrul apelului Dezvoltare locală, a fost modificat şi termenul limită intermediar până la care pot fi depuse inițative bilaterale în cadrul apelului de propuneri de iniţiative bilaterale destinate identificării de parteneri pentru proiecte derulate în parteneriat cu statele donatoare, dezvoltării de parteneriate şi de proiecte bilaterale în cadrul Programului Dezvoltare locală. Astfel, pentru apelul de propuneri de proiecte Dezvoltare locală pot fi depuse iniţiative bilaterale până la data de 23 ianuarie 2020.

Descarcă Corrigendum

Creșterea incluziunii și abilitarea romilor

Ca urmare a prelungirii termenului limită de depunere de proiecte în cadrul apelului Dezvoltare locală, a fost modificat şi termenul limită intermediar până la care pot fi depuse initțative bilaterale în cadrul apelului de propuneri de iniţiative bilaterale destinate identificării de parteneri pentru proiecte derulate în parteneriat cu statele donatoare, dezvoltării de parteneriate şi de proiecte bilaterale în cadrul Programului Dezvoltare locală. Astfel, pentru apelul de propuneri de proiecte Creșterea incluziunii și abilitarea romilor pot fi depuse iniţiative bilaterale până la data de 20 decembrie 2019.

Descarcă Corrigendum

Despre

  1. Deschis la 10 septembrie 2019, apelul Dezvoltare locală are alocată o sumă totală de 10.090.640 de euro şi oferă suport pentru implementarea de măsuri în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei şi excluziunii sociale. Activităţile susţinute de proiectele finanţate în cadrul acestui apel vor viza ca grup-țintă principal persoanele vârstnice, copiii afectaţi de migraţia părinţilor, persoanele cu dizabilităţi, cu boli grave, în faza terminală, victimele abuzurilor şi violenţei în familie şi au în vedere dezvoltarea sau extinderea de servicii de sprijin, de asistentă, de îngrijire socială sau medicală, servicii destinate facilitării accesului pe piaţa muncii precum şi măsuri de promovare şi replicare a unor modele noi de intervenţie pentru grupuri vulnerabile. Solicitanţii eligibili sunt entităţile publice, organizaţiile neguvernamentale şi asociaţiile autorităţilor locale.

Pentru mai multe detalii, click aici.

  1. Lansat la data de 11 septembrie 2019, apelul Creșterea incluziunii și abilitarea romilor are alocată o sumă totală de 16 milioane de euro şi oferă suport pentru creşterea accesului şi a calităţii serviciilor adresate romilor, în domeniile asistență socială, educaţie, ocupare, sănătate şi locuire, respectiv pentru consolidarea capacităţii centrelor educaţionale/ after school/ de zi existente, care lucrează cu un procentaj ridicat de copii şi tineri romi. De asemenea, proiectele finanțate vor urmări abilitarea și împuternicirea romilor și combaterea oricărei forme de discriminare a acestora. Solicitanţii eligibili sunt entităţile publice, organizaţiile neguvernamentale şi asociaţiile autorităţilor locale.

Pentru mai multe detalii, click aici.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: FRDS

Vizualizări: 968