Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Buget UE 2020: Oficialii au ajuns la un acord. 168,7 miliarde euro vor fi alocați pentru anul următor, o creștere de 1,5% față de bugetul trecut

Consiliul și Parlamentul European au ajuns luni la un acord privind bugetul UE pentru anul 2020, care se concentrează puternic pe creștere și competitivitate, acțiunea climatică și alte priorități ale UE, precum securitatea și gestionarea migrației.

Angajamentele totale au fost stabilite la 168,7 miliarde euro, ce reprezintă o creștere de 1,5% față de bugetul pentru anul 2019.

Conform comunicatului oficial, 1,5 miliarde de euro sunt păstrate disponibile sub plafoanele de cheltuieli ale cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în cazul în care vor apărea nevoi neprevăzute.

Plățile totale se ridică la 153,6 miliarde euro, în creștere cu 3,4% față de 2019. Această creștere reflectă continuarea implementării programelor 2014-2020 la „viteză maximă”. Obiectivul este de a asigura plățile în timp util către beneficiari și de a evita acumularea substanțială a cererilor de rambursare în următorii câțiva ani, în special în ceea ce privește politica de coeziune.

Cifrele convenite se bazează pe premisa că Marea Britanie va continua să participe pe deplin la finanțarea și implementarea bugetului UE pentru 2020.

UE și-a stabilit obiectivul de a dedica cel puțin 20% din cheltuielile UE pentru protecția climei în perioada 2014-2020. Pentru a contribui la îndeplinirea acestui obiectiv, Parlamentul și Consiliul au convenit să crească accentul pe acțiunile legate de climă în mai multe domenii precum cercetarea și dezvoltarea (Horizon 2020), infrastructura de transport și energie (Connecting Europe Facility) și acțiunea externă a UE. S-au alocat fonduri suplimentare programului LIFE al UE, care va primi 590 de milioane euro.

Pentru a sprijini creșterea și competitivitatea, au fost alocate 25,3 miliarde euro (+7,9% față de 2019) pentru programele destinate competitivității pentru creșterea economică și locurilor de muncă:

  • Horizon 2020:
    • 13,5 miliarde euro, ceea ce indică o creștere de 8,8%;
  • EGNOS și Galileo - sisteme europene de navigație prin satelit:
    • 1,2 miliarde euro, o creștere de 74,8%;
  • Connecting Europe Facility:
    • 1,3 miliarde euro, o creștere de 35,0%;
  • Erasmus +:
    • 2,9 miliarde euro, o creștere de 3,6%.

Pentru a lupta împotriva șomajului tinerilor din regiunile cele mai afectate:

  • Youth Employment Initiative va avea un buget de 145 de milioane de euro.

Securitate și migrație:

  • Asylum, Migration and Integration Fund va avea un buget de 949 milioane de euro;
  • Internal Security Fund va avea un buget de 501 milioane de euro.

Pașii următori

Parlamentul și Consiliul au acum 14 zile pentru a aproba oficial acordul. Consiliul este de așteptat să îl aprobe la 25 noiembrie, iar votul în Parlamentul European este programat pentru 27 noiembrie.

Ana-Maria Radu,

www.fonduri-structurale.ro

Sursa: Consiliul UE

Vizualizări: 566