Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Serviciile de ambulanță din țară vor primi 420 de noi autospeciale până la sfârșitul anului prin POR

Începând de marţi, 11 decembrie 2018, primele 300 de ambulanțe tip B 4×2, achiziționate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 –  “Îmbunătăţirea capacităţii de intervenţie la urgenţele medicale” vor fi livrate, urmând ca până la finalul anului, 420 de ambulanțe să fi fost distribuite către beneficiari.

În vederea creșterii capacității de reacție și răspuns în cazul situațiilor de urgență și a dezastrelor colective, primul lot cu 43 de autospeciale a fost livrat către serviciile de ambulanță din regiunea Centru, care însumează județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

Graficul de livrare către celelalte șase regiuni elibile ale țării este următorul:

  • 12 decembrie, Regiunea Vest (Arad, Caraș- Severin, Hunedoara, Timiș) – 32 de ambulanțe
  • 13 decembrie, Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu-Mare) – 41 de ambulanțe
  • 14 decembrie, Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Iași) – 56 de ambulanțe
  • 15 decembrie, Regiunea Sud (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) – 48 de ambulanțe
  • 16 decembrie, Regiunea Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea) – 46 de ambulanțe
  • 17 decembrie, Regiunea Sud-Vest (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea) – 34 de ambulanțe.

De asemenea, tot în perioada următoare, vor fi livrate 120 ambulante SMURD 4×4 către inspectoratele județele pentru situații de urgență  si 24 către serviciile de ambulanță.

Totodată, pentru îmbunătățirea răspunsului la urgentele cetățenilor, vor fi distribuite 242 ambulanțe de transport A2 către serviciile de ambulanță județene.
Alte 122 de autospeciale tip C vor ajunge la serviciile de ambulanță și unitățile operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgenta, din care 81 către SAJ-uri și 41 către SMURD.

Prin intermediul acest program, și bucureștenii vor beneficia de răspunsul prompt asigurat de noile dotări, astfel că 55 de ambulante de tip B 4×4 si zece ambulanțe tip C SMURD vor ajunge la ISU Bucuresti, iar 20 ambulanțe de tip A2 la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

Sursa: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Vizualizări: 245