Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

POR: A fost modificat ghidul specific pentru apelul privind modernizarea drumurilor județene

MDRAPFE a emis pe 7 decembrie 2017 un ordin de modificare a Ghidului specific al solicitantului pentru accesarea fondurilor în cadrul apelului POR 2016/6/6.1/2, din cadrul POR 2014-2020. Astfel, principalele modificări prevăd:

1. Admiterea tipului de inscriere provizorie in cartea funciara pentru proprietatea publica, pana la data emiterii autorizației de construire aferente proiectului, dar nu mai târziu de maximum un an de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare.

2. Hotărârile de Guvern aprobate privind modificarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public judeţean sau de interes local/ sau documente cadastrale şi înregistrarea imobilelor în registre se vor putea depune pana la data emiterii autorizației de construire aferente proiectului, dar nu mai târziu de maximum un an de la data intrării în vigoare a contractului de finanțare.

3. Actualizarea Ghidului solicitantului, inclusiv a clauzelor contractuale specifice, urmare a modificărilor formei de contract din Ghidul general, precum și urmare a modificării Legii 265/2008 prin care se elimină obligativitatea întocmirii auditului rutier pentru drumurile județene.

Celelalte condiții și prevederi rămân neschimbate.

Pentru a descărca varianta consolidată a Ghidului, click aici.

Sursa: MDRAPFE

Vizualizări: 259