Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Clarificare privind termenul la care se consideră împlinite primele 2 luni de depunere pentru aplicarea pragului de calitate în cazul POR 2.2.-IMM

MDRAPFE a completat Ghidul specific Apelului nr. POR/102/2/2, Axa prioritară 2 – „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.2 – „Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor”, în sensul clarificării termenului la care se consideră împlinite primele 2 luni de depunere a proiectelor, pentru care se aplică pragul de calitate de 85 de puncte.

Astfel, primele două luni ale apelului se consideră împlinite la data de 30.04.2017, ora 23:59:59.

Modificarea a fost determinată de unele dificultăți la înregistrarea, în MySMIS2014, a utilizatorilor noi, care se identifică cu datele personale.

Apelul de proiecte nu va fi suspendat (automat) la împlinirea primelor 2 luni de depunere (respectiv în data de 30 aprilie a.c.). Eventuala suspendare a depunerii cererilor de finanțare va face obiectul unei analize la nivelul AMPOR (în ceea ce privește alocarea financiară disponibilă, evoluția procesului de evaluare, selecție și contractare a proiectelor depuse) și va fi comunicată, din timp, tuturor potențialilor solicitanți.

Termenul până la care pot fi depuse cereri de finanțare este 30.08.2017 (ora 12:00). Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.

Sursa: www.inforegio.ro

Vizualizări: 936