Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Măsuri pentru simplificarea implementării proiectelor la care participă autorități și instituții publice

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, Ordonanța de Urgență privind modificarea şi completarea OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020.

Actul normativ adaptează cadrul financiar aplicabil proiectelor finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune și Fondul de Ajutor European Destinat Celor Mai Defavorizate Persoane, în vederea efectuării plăților în valută de către autoritățile de management, pentru a onora acordurile de finanțare cu entitățile gestionare ale Fondului de Fonduri.

De asemenea, actul normativ vizează simplificarea condițiilor de implementare a proiectelor care presupun participarea unor autorități publice și instituții, ordonatori de credite secundari sau terțiari din subordinea sau coordonarea acestora, cu scopul fluidizării și eficientizării fluxurilor financiare și a condițiilor de finanțare și rambursare.

Modificarea ordonanței de astăzi permite autorităților de management care încheie acorduri pentru instrumente financiare să gestioneze și să efectueze plăți în euro conform angajamentelor asumate și, de asemenea, instituțiilor aflate în subordinea și/sau coordonarea altor instituții (ordonatori secundari sau terțiari de credite) să gestioneze în mod direct componente ale proiectelor, în acord cu prevederile cererii de finanțare, fără a impune obligativitatea existenței unui parteneriat”, a declarat Dragoș-Cristian Dinu, ministrul fondurilor europene.                            

Sursa: Guvernul României

Vizualizări: 838