Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

MFE: Au fost desființate copiile legalizate și cazierele

Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene, a semnat Ordinul privind aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi de modificare şi completare a unor acte normative, precum şi Protocolul de colaborare între MFE şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care se elimină solicitarea de copii legalizate, cazierul judiciar este înlocuit de declaraţie pe proprie răspundere, iar cazierul fiscal va fi solicitat de către MFE direct de la ANAF.

Referitor la copiile legalizate ale unor documente, funcționarul însărcinat în acest sens din cadrul structurilor MFE va asigura certificarea conformităţii cu originalul a copiilor depuse.

În ceea ce priveşte cazierul judiciar, în cazul achiziţiilor publice, operatorul economic va da o declarație pe proprie răspundere, iar funcţionarii responsabili din MFE vor consulta Sistemul Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar (SNEICJ) sau vor solicita Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) un extras al acestuia. În cazul proiectelor cu finanţare europeană, operatorul economic va da o declarație pe proprie răspundere în procesul de evaluare a cererilor de finanțare, iar funcţionarii responsabili din MFE vor consulta SNEICJ sau vor solicita IGPR extras de pe cazierul judiciar în procesul de contractare a finanţării europene nerambursabile. În procedura de organizare a concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de natură contractuală funcţionarii responsabili din MFE vor consulta SNEICJ sau vor solicita IGPR extras de pe cazierul judiciar.

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Vizualizări: 436