Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Peste 176 de milioane de euro disponibili pentru prima impadurire a terenurilor agricole

In acest an, APDRP va pune la dispozitia tuturor celor interesati sa-si impadureasca terenurile agricole peste 176 de milioane de euro.

Fondurile sunt acoperite in proportie de 100% din bani publici (nu exista obligativitatea cofinantarii) si vor fi disponibile in cate patru sesiuni pentru depunerea proiectelor aferente Masurii 221 - „Prima impadurire a terenurilor agricole”. Pentru fiecare sesiune sunt disponibili cate 44 de milioane de euro.

Aceste fonduri vor fi acordate sub forma de plati directe acordate pe an si pe hectar, calculate in functie de forma de relief (campie, deal, munte). De exemplu, pentru impadurirea unui hectar de teren agricol, la campie, beneficiarul va primi 1.330 de euro.

Proiectele finantate prin Masura 221 pot include lucrari care sa previna pagubele produse de factorii naturali daunatori, sa reduca eroziunea solurilor, sa poata imbunatati capacitatea de retentie a apei si sa poata creste calitatea aerului. De asemenea, pot asigura producerea de biomasa, inclusiv masa lemnoasa de calitate, prin mentinerea sau, dupa caz, cresterea biodiversitatii. Pe scurt, prin Masura 221 se imbunatatesc conditiile de mediu in spatiul rural prin folosirea si gospodarirea durabila a terenurilor agricole.

Cu ajutorul acestei Masuri pot fi impadurite toate terenurile agricole la nivelul intregii tari. Exceptie fac pajistile permanente neafectate de procese de degradare a solului. Totodata, se poate asigura si impadurirea terenurilor agricole din jurul oraselor numai cu conditia respectarii cerintelor specifice ale acestei Masuri de finantare. Pot fi impadurite inclusiv terenurile care contin soluri nisipoase si/ sau mobile, terenurile din luncile raurilor, lunca Dunarii, dar si terenurile afectate de eroziune sau desertificare.

Prima sesiune de primire a proiectelor va fi deschisa in perioada 1 – 30 martie, a doua va incepe in 2 mai si se va termina pe 31 mai, a treia sesiune are loc in perioada 16 august – 14 septembrie, iar ultima se va desfasura in perioada 15 noiembrie – 14 decembrie.

Sursa: APDRP

Vizualizări: 109