Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Ministrul Orban vrea expertiza de la BEI pentru accelerarea absorbtiei fondurilor structurale si de coeziune

Ministrul afacerilor europene Leonard Orban a avut ieri, 24 noiembrie 2011, o intalnire cu vicepresedintele Bancii Europene de Investitii (BEI) Wilhelm Molterer dedicata expertizei internationale pe care institutiile financiare internationale doresc sa o ofere Romaniei pentru cresterea ratei de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune atat in intervalul 2007-2013, cat si in viitorul exercitiu bugetar al Uniunii Europene, 2014-2020.

„Apreciem disponibilitatea institutiilor financiare internationale de a sprijini Romania in accelerarea absorbtiei fondurilor europene si consideram ca experienta Bancii Europene de Investitii in relatia cu autoritatile publice din tara noastra reprezinta un real avantaj in asigurarea necesarului nostru de expertiza internationala”, a afirmat ministrul Leonard Orban.

Romania va semna, cel mai tarziu la inceputul anului viitor, un memorandum cu Banca Europeana de Investitii pentru acordarea de expertiza internationala, dupa ce Comisia Europeana isi va da acordul fata de solicitarea formulata in acest sens de autoritatile de la Bucuresti la inceputul lunii noiembrie.

Conform celor convenite cu prilejul intrevederii desfasurate la sediul Ministerului Afacerilor Europene, expertiza BEI va fi folosita in special pentru proiectele prioritare realizate din fonduri structurale si de coeziune.

Banca Europeana de Investitii este pregatita sa ofere Romaniei, cat mai curand posibil, expertiza in special in domeniile energiei, cu accent pe energia regenerabila, protectiei mediului si transporturilor.


Elemente de context

In august 2011, comisarul european pentru politica regionala, Johannes Hahn, si comisarul european pentru ocuparea fortei de munca, afaceri sociale si incluziune, Laszlo Andor, au reiterat, intr-o scrisoare adresata premierului Emil Boc, propunerea vizand acordarea de asistenta externa pentru autoritatile romane in implementarea proiectelor cu finantare europeana din partea institutiilor financiare internationale (Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, inclusiv sprijin prin JASPERS). Expertiza internationala ar urma sa sprijine autoritatile romane pentru ameliorarea procesului de utilizare a
fondurilor structurale si de coeziune atat in intervalul 2007-2013, cat si in viitorul exercitiu bugetar al Uniunii Europene, 2014-2020.

La 26 octombrie 2011, pe baza propunerilor sectoriale formulate de ministerele cu rol de autoritati de management, precum si a celor orizontale, prezentate de Ministerul Afacerilor Europene, Guvernul Romaniei a adoptat un memorandum care cuprinde propuneri de utilizare a expertizei tehnice internationale. Propunerile acopera toate cele sapte programe operationale finantate din fonduri structurale si de coeziune. Costurile aferente expertizei internationale urmeaza sa fie acoperite din fondurile de asistenta tehnica aflate la dispozitia autoritatilor romane, in cadrul instrumentelor structurale. Propunerile au fost oficial transmise Comisiei Europene la inceputul lunii noiembrie 2011 de Ministerul Afacerilor Europene.

Sursa: Ministerul Afacerilor Europene

Vizualizări: 100