Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Noi granturi in valoare de 6,4 miliarde euro vor fi disponibile de la UE

Comisarul Máire Geoghegan-Quinn a anuntat ieri, 19 iulie 2010, o investitie de aproape 6,4 miliarde euro a Comisiei Europene in cercetare si inovare. Aceasta finantare va impinge mai departe frontierele stiintei, va spori competitivitatea Europei si va ajuta la solutionarea unor provocari sociale precum schimbarea climatica, siguranta aprovizionarii cu energie si cu alimente, sanatatea si imbatranirea populatiei.

Circa 16 000 de participanti din organizatii de cercetare, universitati si din industrie, inclusiv aproximativ 3 000 de IMM-uri, vor primi finantare.

Granturile vor fi acordate prin intermediul unor „cereri de propuneri” (invitatii la licitatie) si evaluari desfasurate in urmatoarele 14 luni. La 20 iulie vor fi publicate oficial mai multe cereri de propuneri. Acest pachet reprezinta un stimul economic si se preconizeaza ca va crea peste 165 000 de locuri de munca.

Va exista posibilitatea licitarii pentru fonduri din cadrul celui de-al saptelea program-cadru al UE, intr-o gama larga de domenii strategice. De exemplu, sanatatea primeste peste 600 milioane euro, iar 1,2 miliarde euro vor fi folosite pentru a stimula cercetarea in domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor (TIC), care va contribui la realizarea angajamentului asumat de Comisie in Agenda digitala pentru Europa de a mentine ritmul cresterilor anuale ale finantarii pentru domeniul TIC.

Prioritatea de varf o reprezinta intreprinderile mici si mijlocii, coloana vertebrala a sistemului de inovare euroopean, care reprezinta 99% din totalul companiilor europene. IMM-urile vor primi aproape 800 milioane euro si, pentru prima oara, vor exista bugete dedicate in cateva domenii. De exemplu, in domeniul sanatatii, al bioeconomiei bazate pe cunoastere, al mediului si al nanotehnologiilor, participarea IMM-urilor trebuie sa se ridice la 35% din bugetul total pentru o serie de teme.

Proiectele de cercetare in domeniul mediului vor primi circa 205 milioane euro. Anul acesta, Comisia introduce masuri pentru a accelera procesul de impartasire a rezultatelor cercetarii in domeniul mediului: beneficiarii granturilor UE se vor angaja sa puna la dispozitie gratuit – dupa un moratoriu – materialele rezultate in urma activitatilor lor de cercetare.


Context

Bugetul pe 2011 pentru cererile de propuneri in temeiul cel de-al saptelea program cadru este de 6,4 miliarde euro, cu 12% mai mare decat in 2010 (5,7 miliarde euro) si cu 30% mai mare decat in 2009 (4,9 miliarde euro).
Cel de-al saptelea program-cadru este cel mai mare program pentru cercetare din lume, cu un buget de peste 50,5 miliarde euro – fara a lua in calcul Euroatom – pentru perioada 2007-2013.


Sursa: Comisia Europeana

Vizualizări: 182