Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Subventiile pentru reforma sectorului legume si fructe pot fi transformate in subventii pe suprafata

in zilele de 16 si 17 aprilie 2007 a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultura si Pescuit la care Romania a fost reprezentata de o delegatie condusa de Secretarul de Stat Nicolae Flaviu Lazin.

Principalele subiecte pe agenda reuniunii au fost:

1. reforma sectorului legume si fructe

Dezbaterile ministrilor s-au concentrat pe chestionarul elaborat de Presedintia germana. Subiectele abordate au vizat decuplare ajutoarelor de procesare/platilor directe si modalitatea de implementare a masurilor de gestionare a crizelor (sa se faca sau nu in cadrul Programelor operationale si daca sa beneficieze de gestiunea crizelor doar organizatiile de producatori).
in ceea ce priveste prima tema, Romania s-a pronuntat in favoarea decuplarii ajutorului de productie (abordare care este in concordanta cu reforma PAC din 2003) insa a solicitat adoptarea unei perioade de tranzitie. Rolul tranzitiei este de a permite operatorilor ce ar fi beneficiat de sprijin in functie de productie sa se adapteze noilor realitati ale pietei.
in plus, a fost atrasa atentia ca pentru noile state membre (deci si Romania) decuplarea ajutorului poate insemna includerea acestuia in sistemul platilor unice pe suprafata - SAPS. in aceste conditii Romania, ca si alte state noi membre, a sustinut ideea acordarii separate (ca si in cazul sfeclei de zahar) a platilor directe, avand in vedere costurile mai ridicate de productie din acest sector.
Masurile de gestionare a crizelor sunt in opinia Romaniei, o solutie viabila pentru a asigura stabilitatea pietelor chiar si in conditii climatice, sau dificile. Romania a sustinut ca masurile sa fie indreptate catre prevenirea crizelor iar beneficiarii acestora sa fie toti producatorii din sector.

2. Anghila europeana*

Pe agenda Consiliului a figurat un proiect de regulament privind regenerarea resurselor europene de anghila.
in principiu, Romania nu ar avea interes in promovarea acestui regulament, in conditiile in care studiile stiintifice arata ca prezenta anghilei in apele Marii Negre si ale Dunarii este cu totul accidentala.
in aceste conditii, Romania a solicitat eliminarea Marii Negre din scopul regulamentului invocand costurile administrative mari generate de aplicarea masurilor, care nu se justifica din punct de vedere al obiectivului vizat (regenerarea populatiei de anghila).
Eventuala decizie de introducere a bazinului Marii Negre in regulament se poate face ulterior pe baza unor studii care sa ateste faptul ca anghila este sau nu in habitatul ei natural in aceasta zona.
Avand in vedere opozitia mai multor state fata de acest proiect, adoptarea lui a fost amanata pentru o reuniune viitoare.

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

Vizualizări: 197