Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Calitatea vietii in Europa: disparitatile se mentin

Un studiu privind calitatea vieţii în Europa scoate în evidenţă diferenţele semnificative existente de la o ţară la alta.

Studiul , realizat de Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă (Eurofound), scoate în evidenţă existenţa unor disparităţi importante între vechile şi noile state membre ale UE, precum şi între nordul şi sudul Uniunii.

Puterea de cumpărare în noile state membre şi în ţările candidate este foarte scăzută, reprezentând numai 55% din media europeană. În aceste ţări, numărul persoanelor nevoite să renunţe uneori la bunuri considerate esenţiale (mai ales încălzire adecvată, haine noi şi concediu anual) este mult mai mare decât în restul Uniunii Europene.

Disparităţile se reflectă şi în condiţiile de locuit. În noile state membre, locuitorii sunt, în general, proprietarii caselor în care stau (faţă de 40% în statele membre vechi), însă starea acestora este mai precară. Astfel, în vreme ce 42% dintre români sunt nevoiţi să facă faţă stării deteriorate a locuinţelor, doar 9% dintre finlandezi se plâng din aceleaşi motive.

În ceea ce priveşte accesul la asistenţă medicală, studiul arată existenţa unui deficit de echipamente medicale, în special în sudul Europei (cu excepţia Spaniei) şi în zonele rurale. În noile state membre, aproape jumătate din persoanele cele mai sărace au dificultăţi în a-şi plăti o consultaţie medicală, în timp ce în Europa de Vest această proporţie este de 31%. Problemele sunt agravate şi de îmbătrânirea populaţiei europene.

În noile state membre, dar şi în Italia, Portugalia şi Grecia, nivelul de satisfacţie cu privire la calitatea vieţii este cel mai scăzut, în vreme ce locuitorii ţărilor nordice sunt cei mai mulţumiţi. În schimb, cetăţenii din noile state membre (cu excepţia bulgarilor şi a maghiarilor) se declară mult mai optimişti în raport cu francezii, italienii şi portughezii. La nivelul UE, numărul optimiştilor a scăzut de la 64% (în anul 2003), la 55% în prezent.

Pentru informaţii suplimentare despre Fundaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi de Muncă click aici

Vizualizări: 137