Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

PCIDIF: Ghidul privind promovarea dezvoltării economice și sociale prin digitalizarea arhivelor culturale, relansat în consultare publică

Autoritatea de Management pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a relansat miercuri, 17 aprilie 2024, în consultare publică, Ghidul Solicitantului Promovarea dezvoltării economice și sociale prin digitalizarea arhivelor culturale aferent Acțiunii 3.1 – Creșterea rolului culturii în societate prin valorificarea avantajelor digitalizării, Prioritatea 3 – Transformarea digitală și furnizarea de servicii îmbunătățite în sectorul cultural, Obiectiv specific: RSO4.6. Creșterea rolului culturii și al turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială.

Ghidul solicitantului a fost postat pentru prima dată în consultare publică în perioada: 13.12.2023 – 19.01.2024.

Solicitanții eligibili sunt: 

  • Unitățile de cult organizate conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (republicată) (respectiv actelor normative emise în baza acestei legi);
  • Academia Română; 
  • Centrul Național al Cinematografiei (Arhiva Națională de Film);
  • alte instituții publice de profil (cultural).

Bugetul apelului este de 6.500.000,00 euro.

Activități eligibile:

  • Realizare documentație depunere proiect
  • Activități aferente achiziționării de echipamente TIC și a altor dispozitive aferente, justificate din punct de vedere al implementării proiectului; 
  • Activități de digitalizare/digitizare de bunuri culturale (cărți, documente, filme, obiecte etc.) și de expunere online a acestora în Biblioteca Digitală a României (sistemul informatic culturalia.ro);
  • Activități de mobilizare de noi audiențe prin realizarea de aplicatii electronice interactive-educative (tip gamificare), programe de cinematecă, diverse instrumente electronice de experimentare a patrimoniului etc.;
  • Activități de informare și publicitate: derularea activităților specifice de promovare și publicitate a sursei de finanțare și a finanțatorului, conform cerințelor specifice ale programului; 
  • Activități de management de proiect coordonarea și monitorizarea activităților proiectului și a resurselor asociate, derularea acțiunilor de managementul riscului și intervenții pentru optimizarea implementării, etică, derularea activităților specifice pentru achiziții, raportare periodică a progresului, decontarea cheltuielilor și gestionarea relației cu finanțatorul (întocmirea de adrese, notificări, memorii, acte adiționale etc., după caz);
  • Activități aferente instruirii personalului care va utiliza produsele/serviciile implementate/achiziționate și cel care va asigura mentenanță;
  • Activități pentru asigurarea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități, în conformitate cu art. 9 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, a egalității de șanse, egalității de gen și nediscriminării, în conformitate cu prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a UE.

Descarcă documentele

Eventualele observații și sugestii se vor transmite pe adresa de email: secretariat.pocidif@mfe.gov.ro  în perioada 17.04.2024 – 24.04.2024, ora 23.59.

Sursa: MIPE

Vizualizări: 126