Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Fonduri europene pentru o nouă grădiniță în localitatea Seleuș

ADR Centru a anunțat vineri, 5 aprilie 2024, semnarea unui nou contract de finanțare în cadrul Programului Regional Centru 2021-2027.

O clădire modernă pe două niveluri, noi săli de clasă adaptate celor mici, cu cabinet medical modern, spații exterioare de joacă amenajate și totodată mai multe locuri pentru copiii din Seleuș – Comuna Daneș se vor realiza în urma implementarii proiectului finanțat prin Programul ”Regiunea Centru” (PR Centru) 2021-2027. Contractul de finanțare a fost semnat de primarul Mosora Nicolae, reprezentând Comuna Daneș în calitate de beneficiar și de Simion Crețu, Director general ADR Centru, care reprezintă instituția finanțatoare. Fondurile sunt alocate prin Prioritatea 6 – O regiune educată, Intervenția 6.1.1 –  Învățământul antepreșcolar și preșcolar, bugetul proiectului incluzând aproape 2 milioane euro, fonduri nerambursabile pentru realizarea activităților propuse. Concret, valoarea totală a contractului de finanțare este de 11.615.292 lei, din care suma de 9.430.444,42 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă.

Noua clădire a grădiniței va fi construită pe 2 niveluri, având o suprafață construită de aproape 516 mp iar atât parterul cât și etajul vor oferi copiilor un spațiu adecvat și prielnic desfășurării activității. Fiecare din aceste niveluri ale clădirii va avea 3 săli de grupă și 2 grupuri sanitare, la care se adaugă o zonă de primire a copiilor, spații administrative, birouri și un cabinet medical modern utilat. De asemenea, pentru completarea, spațiilor exterioare de joacă vor fi amenajate două zone de terasă semi-acoperite. Astfel, noua clădire a grădiniței va beneficia de spații bine luminate, cu un randament energetic corespunzător, va fi o clădire izolată conform standardelor în vigoare pentru creșterea eficienței energetice, dotată cu instalații și echipamente de ultimă generație, inclusiv instalații de producere a energiei din surse regenerabile.

Tot cu ajutorul fondurilor nerambursabile se vor dota cele 6 săli de clasă cu mobilier nou, ergonomic, specific învățământului preșcolar, adaptat inclusiv nevoilor copiilor cu cerințe speciale locomotorii. De asemenea se vor achiziționa și echipamente TIC, jucării, un balansoar exterior și un lift de interior, așa încât cei peste 120 de copii să beneficieze de cele mai bune condiții de desfășurare a activității educaționale, cu scopul reducerii abandonului școlar și creșterea calității actului educațional.

Se va pune accent și pe modernizarea spațiului exterior, curtea imobilului urmând a fi amenajată cu spații verzi pentru recreere, alei pentru plimbare și un spațiu delimitat de pavaj din covor cauciucat pentru protecția copiilor în timpul jocului.

„Cu ajutorul fondurilor nerambursabile, în urma implementării proiectului,  mai mult de 120 copii de la grădiniță dar și educatorii lor, vor beneficia de un act educațional de calitate, ce se va desfășura  într-o clădire nouă, care va oferi un spațiu adaptat și suficient celor mici, cu spații de joacă și echipamente moderne care să-i ajute să se dezvolte frumos. În acest fel tot mai mulți copii din Regiunea Centru vor beneficia de o educație adecvată și sigură”,  a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Sursa: ADR Centru

Vizualizări: 66