Ești membru? Cont nou / Autentificare
Ştiri

Programul VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina: 85 de propuneri de proiecte depuse pe apelul privind proiecte la scară mică și proiecte normale

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că apelul 1 de depunere a cererilor de finanțare pentru proiecte la scară mică şi proiecte normale fără linie bugetară de infrastructură în cadrul Programului Interreg NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina s-a încheiat în data de 20 februarie 2024.

Potrivit comunicatului oficial, până la închiderea apelului au fost depuse 85 de propuneri de proiecte, în cadrul cărora au participat în parteneriat transfrontalier 72 de aplicanţi din România. Valoarea aplicaţiilor depuse este de 65,6 milioane de euro din fonduri europene, din care 20,5 milioane de euro au fost solicitaţi de aplicanţii români pe prioritățile Programului.

Investiţiile propuse de partenerii români vizează județele eligibile de pe teritoriul României – Satu Mare, Maramureş şi Suceava – în domeniile sănătate, schimbări climatice, biodiversitate, cultură, cooperare între instituţii şi cetăţeni şi gestionarea frontierelor - menite să promoveze cooperarea și dezvoltarea în regiunile de frontieră eligibile.

Se mai pot depune proiecte normale și proiecte mari cu linie bugetară de infrastructură, până la 14 martie 2024, ora 16:00 ora României (ora 15.00 ora Europei Centrale). 

Sursa: MDLPA

Vizualizări: 67